Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

ITM Vrancea – controale pe șantiere, la 51 de angajatori

Securitatea și sănătatea în muncă reprezintă un domeniu important al politicii Uniunii Europene și are ca scop protejarea vieții, integrității și sănătății lucrătorilor împotriva riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională care pot apărea la locurile de muncă și crearea unui climat de muncă optim. În perioada aprilie – octombrie 2021 s-a desfășurat Campania națională de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor. Campania a urmărit în special modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor, respectiv implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătatea lucrătorilor care își desfășoară activitatea în șantierele temporare sau mobile. În cadrul acţiunilor întreprinse au fost vizitate mai multe şantiere, atât cele pentru care au fost primite la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea comunicări prealabile, cât şi cele ce nu necesită o astfel de comunicare conform prevederilor HG 300/2006 privind cerinţele minime de securitate si sănătate pentru şantierele temporare sau mobile, cu modificările şi completările ulterioare.

Au fost întocmite procese verbale de control pentru un număr de 51 angajatori care aveau în total 792 de salariaţi, unde s-au constatat 78 deficienţe pentru care inspectorii de muncă pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă au aplicat 78 sancţiuni contravenţionale (74 avertismente şi 4 amenzi în valoare de 19.000 lei). Sancţiunile aplicate au la bază urmatoarele deficienţe constatate:

– neutilizarea echipamentului individual de protecţie din dotare;

nesemnalizarea corespunzătoare a lucrărilor;

– neutilizarea sistemelor de protecţie colectivă pentru prevenirea căderilor de la înalţime;

– nu au fost stabilite, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin lucrătorilor care supraveghează lucrările.

Pentru remedierea neconformităţilor constatate inspectorii de muncă au dispus măsuri şi termene de intrare în legalitate. Având în vedere datele statistice care reflectă faptul că domeniul construcţiilor prezintă risc ridicat de accidentare, vor continua acţiunile de monitorizare şi verificare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi asupra modului în care sunt implementate de către angajator, la locul de muncă, măsurile de securitate şi sănătate dispuse de inspectorii de muncă.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?