În perioada ianuarie-noiembrie 2021, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a derulat o Acţiune de control privind obligaţiile angajatorilor de a implementa, pe baza principiilor generale de prevenire, măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi protecţia lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea la locurile de muncă din industria extractivă de suprafaţă, diviziunile CAEN 05, 07, 08. Obiectivele acţiunii de control au fost:
– verificarea modului de respectare de către angajatori a legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în industria extractivă de suprafaţă;
– verificarea modului în care sunt organizate și cum se desfășoară activitățile de prevenire şi protecţie din industria extractivă de suprafaţă şi subteran;
– adoptarea unor măsuri de prevenire împotriva căderilor de la acelaşi nivel în industria extractivă de suprafaţă şi subteran;
– verificarea modului în care angajatorii aplică practic prevederile H.G. nr. 1049/2006 în industria extractivă de suprafaţă şi subteran, informarea şi consultarea lucrătorilor despre cele mai eficiente mijloace de protecţie privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Această acţiune a fost motivată de creşterea numărului de accidente de muncă în activitatea de exploatare la suprafaţă, precum şi gravitatea acestora. Din analiza datelor referitoare la dinamica accidentelor de muncă înregistrate în perioada 2017-2019, la nivel național, în activităţile din industria extractivă de suprafaţă şi subteran, s-a constatat următoarea evoluţie:
-
în anul 2017: 52 accidente de muncă, din care 4 accidente mortale şi 48 cu incapacitate temporară de muncă;
-
în anul 2018: 18 accidente de muncă, din care 4 accidente mortale şi 14 cu incapacitate temporară de muncă;
-
în anul 2019: 22 accidente de muncă, din care 0 accidente mortale şi 22 cu incapacitate temporară de muncă;
Cele mai frecvente cauze care au generat producerea accidentelor de muncă în industria extractivă de suprafaţă şi subteran în perioada 2017-2019, au fost următoarele: electrocutare; nerespectarea metodelor de exploatare; nerespectarea termenelor de executare a operaţiunilor de mentenanţă; angrenarea lucrătorilor de către organe de maşini în mişcare; căderi de la acelaşi nivel; surpări ale taluzurilor etc.
În cadrul acestei acţiuni, au fost verificaţi un număr de 9 angajatori, cu un număr total de 119 de lucrători. În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de deficienţe, printre cele mai frecvente fiind:
-
recipientele butelii pentru gaze sub presiune nu erau depozitate corespunzător;
-
unele echipamente de muncă la care elementele mobile prezentau riscuri de producere de accidente prin contactul mecanic nu erau prevăzute cu protectori și dispozitive de protecție care să împiedice accesul în zonele periculoase sau să oprească mișcarea elementelor periculoase înainte de pătrunderea lucrătorilor în aceste zone;
-
semnalizarea de securitate și/sau sănătate în perimetrul balastierei incompletă;
-
verificarea, întreținerea și testarea utilajelor și instalațiilor mecanice și electrice nu făceau în baza unui program (grafic) de revizii și reparații stabilit conform reglementărilor legale;
-
evaluarea riscurilor pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor nu a fost revizuită ca urmare a apariției unor riscuri noi.
Ca urmare a deficienţelor constatate, angajatorii și lucrătorii au fost informați în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă, iar cele 9 societăţi controlate au fost sancţionate contravenţional, fiind aplicate 17 sancţiuni. De asemenea, au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii la locurile de muncă pentru toţi lucrătorii.
Comunicat de presă