Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Ultimele zbateri ale unui terminat politic! „Grindă” s-a isterizat în fața șefilor din Poliție și i-a băgat mortu-n casă lui Berbece

Deputatul fost PNL de Vrancea, fost ministru al Dezvoltării, Ion Ștefan „Grindă”, are ultimele zbateri ale unei găini fără cap, abandonată într-un colț al ogrăzii politice. Cu reminescențe ale vremurilor când tăia și spânzura prin minister, când era pe cai mari în guvernul lui Orban, „Grindă” are impresia că Vrancea e plantația lui, unde poate dispune de oricine, oricum, oricând.

Așa că, supărat nevoie mare că polițiștii rutieri ar fi avut tupeul de a-i opri în trafic de două ori, la finele săptămânii trecute, propriul lui fiu, lumina ochilor lui, deputatul și-ar fi ieșit din țâțâni și-ar fi tunat și fulgerat, de la înălțimea lui amețitor de… mică, la prefectele Berbece, ditamai prim-vicepreședintele PNL Vrancea, adică nimeni. Sursele noastre spun că polițiștii rutieri chiar l-ar fi condus pe Ștefan junior, cu tot respectul, la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe.

Așadar, „Grindă” i-ar fi cerut prefectului Berbece să-i convoace de urgență pe șefii poliției: comisarul șef Remus Nica, șeful Inspectoratului de Poliție Județean, și pe comisarul șef Alexandru Cara, șeful Poliției Municipiului Focșani. Desigur, din câte spun sursele noastre, Berbece n-a îndrăznit să le spună celor doi comisari-șefi pentru ce îi cheamă, iar polițiștii s-au dus în ideea că e vreo ședință, vreo întâlnire oficială. Când colo, îi aștepta piticul, pardon politrucul Ion Ștefan, să-i ia la întrebări, să-i acuze că pun presiune pe băiatul lui, băiețelul lui, comoara vieții, etc.

Prefectul Berbece și Ion Ștefan au confirmat pentru un site că această întâlnire a avut loc. Conform surselor noastre, despre această întâlnire s-ar fi auzit la nivel de IGPR, apoi până la MAI, la ministrul Lucian Bode. Acesta s-ar fi făcut foc și pară pe Ștefan și pe Berbece, pe care i-ar fi sunat și i-ar fi făcut și cu ou și cu oțet. Până la urmă, dincolo de mizeria făcută de Grindă, a fost și un prilej numai bun pentru încă o scatoalcă din partea unui membru al echipei Cîțu pentru dizidenții lui Orban, printre care se numără „Grindă” și prefectele.

Mai mult, Bode ar urma să trimită corpul de control al MAI la Prefectură, ca să vadă cum a fost posibilă o asemenea întâmplare. Gheorghiță Berbece era oricum pe făraș, dar capul plecat în fața lui „Grindă”, mai ales acum când acesta e mai nimeni decât a fost vreodată, i-a grăbit prefectului plecarea. Și ce-i mai plăcea să se pozeze cu zâmbetul strâns, cu părul dat pe spate, să-i zică lumea „să trăiți, dom’ prefect”…ehe…

Așteptăm cu interese rezultatele controlului și transparență în comunicarea publică.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?