„Mulțumim Pinarello și forțelor de poliție din Franța, România și Italia
Un mesaj social care ajută la rezolvarea unui caz. Pe lângă munca extraordinară depusă de poliția din România și Franța, pentru rezolvarea cazului privind bicicletele echipei naționale furate la Roubaix și găsite în Vrancea, un rol important în recuperarea bunurilor furate l-a avut firma Pinarello. Un anunț pe internet, făcut de firma din Treviso, care a ajuns la 1,8 milioane de persoane, pe diverse platforme de socializare, și a fost distribuit de zeci de mii de ori, atât de cei care sunt pe aceste rețele cât și de mass-media, a contribuit astfel la crearea unei rețele de informații internațională, prin care s-a mediatizat în mod constant cazul.
Federația mulțumește cu drag firmei Pinarello, care și cu această ocazie a fost mai mult decât un partener instituțional, Poliției române, care s-a pus imediat în mișcare, și celei franceze care a arestat doi hoți”.
Sursă foto și text: facebook Federciclismo
Cunoscut drept un pasionat al ciclismului, comisarul șef de poliție Remus Gherasim Nica, inspector șef al IPJ Vrancea, a scris, la rândul său, un comentariu la postarea federației italiene de ciclism:
„Vă mulțumesc pentru aprecieri! Ne bucurăm că am reușit recuperarea bicicletelor și acestea au ajuns cu bine în posesia cicliștilor din Italia! Vă urăm mult succes în toate competițiile viitoare!”
La data de 15 noiembrie 2021, polițiștii din Vrancea, împreună cu procurorul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au predat reprezentanților Federației Italiene de Ciclism, bicicletele în valoare de aproximatov 600.000 euro, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.
Conform unui comunicat al IPJ Vrancea, la data de 23 octombrie 2021, un grup de persoane au fost bănuite că ar fi sustras mai multe biciclete, care ar fi aparținut unei echipe de ciclism ce participa la o competiție în Franța, cu o valoare de aproximativ 600.000 de euro.
„Din cercetările efectuate a reieșit că, în prima parte a anului 2021, 4 bărbați, din județul Vrancea, ar fi constituit un grup infracțional organizat având ca scop introducerea în țară de droguri de mare risc(cocaină), pe care le-ar fi comercializat în județele Vrancea și Bacău. De asemenea, în aceeași perioadă s-ar fi conturat o linie infracțională distinctă, ce urmărea valorificarea în țară a unor bunuri sustrase din diverse state europene. La câteva zile, pe 28 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea au organizat o acțiune pe linia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri de mare risc și pentru identificare bunurilor sustrase, de către membrii grupului infracțional, de pe teritoriul altor state. În urma acțiunii, polițiștii i-au prins în flagrant, în timp ce ar fi încercat să comercializeze o parte din bicicletele sustrase din Franța. La activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. Pe 15 noiembrie 2021, bicicletele și-au reluat, în siguranță, traseul către casă”, a informat IPJ Vrancea, în comunicat.