În această seară, mai multe echipaje de pompieri ale ISU Vrancea au fost solicitate să intervină la supermarketul Kaufland de pe strada Mărășești din Focșani, unde s-ar fi declanșat alarma pentru producerea unui incediu. Potrivit martorilor, toți clienții aflați în supermarket, în momentul declanșării alarmei, au fost evacuați. La fața locului au sosit echipaje de poliție, jandarmi și pompierii, care s-au prezentat cu autospeciale de intervenție, descarcerare și o ambulanță SMURD.
Însă, după efectuarea verificărilor în teren, pompierii au constatat că nu s-a produs niciun incendiu. Purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea ne-a precizat că, din fericire, „în urma verificărilor nu a fost identificat niciun incendiu, prin urmare a fost vorba despre o alarmă falsă.”
sursă video și foto: Ionuț Cantemir