Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Mai sunt 10 zile în care operatorii economici din Vrancea pot solicita școlarizare în învățământul profesional și dual

OPERATORII ECONOMICI POT SOLICITA ŞCOLARIZARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL ŞI DUAL PENTRU ANUL ŞCOLAR 2022-2023 PÂNĂ LA DATA DE 19 NOIEMBRIE 2021

Învățământul profesional are ca obiectiv principal formarea competențelor profesionale specifice unei calificări profesionale nivel 3, conform Cadrului  Naţional al Calificărilor, corespunzător nivelului de referință 3 al Cadrului European al Calificărilor.

Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional, la inițiativa operatorilor economici interesați în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică, asigurând oportunități sporite de educație și formare profesională de calitate, în relație cu un potențial loc de muncă.

 

Cifra de școlarizare în învățământul profesional și în învățământul dual se stabilește anual, la nivel județean, la solicitarea operatorilor economici și având în vedere nevoile pieței muncii de la nivel regional, județean și local, identificate prin documentele strategice de planificare ale ofertei de formare în învățământul profesional și tehnic.

În acest scop operatorii economici interesați sunt invitaţi să se implice în colaborarea cu unităţile de învăţământ profesional şi tehnic și încheierea de parteneriate pentru furnizarea stagiilor de pregătire practică pentru învăţământul profesional și pentru învățământul dual.

Operatorii economici din județ interesați în școlarizarea prin învățământul dual vor completa și vor transmite solicitările de școlarizare, până la data de 19 noiembrie 2021, la Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT)  pe adresa de email : registratura.cndipt@gmail.com.

Modelul de solicitare pentru şcolarizarea în învăţământul dual se poate descărca de la adresa:

https://www.alegetidrumul.ro/uploads/03_Solicitare_operator_DUAL_2021.doc

 

Solicitările operatorilor economici  pentru școlarizare în  învăţământul profesional  se completează şi se transmit până la data de 19 noiembrie 2021 la unităţile de învăţământ profesional şi tehnic sau la Inspectoratul Școlar Judeţean Vrancea.

Modelul  de solicitare de școlarizare în învăţământul profesional se poate descărca de la adresa : https://www.alegetidrumul.ro/uploads/03_Solicitare_operator_PROFESIONAL_2021.doc

Ordinul ministrului educației nr. 5513/28.10.2021 publicat în Monitorul Oficial nr. 1037 din 28 oct 2021 prezintă calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2022-2023, precum și modelele pentru avizarea de către Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS), Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) și Unitatea Administrativ-Teritorială, a Proiectului cifrei de școlarizare în învățământul dual și în învățământul profesional de stat.

Vă reamintim faptul că CNDIPT a reglementat organizarea şi funcţionarea învăţământului profesional  și a învățământului dual, operatorii economici având posibilitatea de  implicare directă în formarea tinerilor în vederea angajării în funcție de nevoile proprii, în procesul de selecţie a acestora, în furnizarea stagiilor de pregătire practică în acord cu curriculumul naţional, în elaborarea Curriculumului  în Dezvoltare Locală (CDL) dar și în procesul decizional al unității de învățământ partenere. Mai multe informații despre învățământul profesional și tehnic precum și calendarul etapelor şi acţiunilor pentru stabilirea cifrei de şcolarizare în învăţământul profesional şi dual, pentru anul şcolar 2022-2023, se pot regăsi pe site-ul www.alegetidrumul.ro .

Inspector școlar general,

prof. Gabriela-Daniela MARCHITAN

Inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic,

prof. Carmen OPREA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?