Organizația Vrancea a PSD îl acuză, într-o postare pe pagina oficială de facebook, pe președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma, că minte atunci când spune că nu au fost atrase multe fonduri europene. Conform social democraților, administrațiile PSD conduse de Marian Oprișan, fostul șef al CJ Vrancea, au adus în Vrancea, în anii trecuți, peste 1,2 miliarde euro. Iată postarea PSD Vrancea:
„Cătălin Toma crede că Vrancea a început odată cu înscăunarea lui în biroul de la Consiliul Județean
Cătălin Toma, într-un interviu dat pentru postul Digi24 și prezentat în emisiunea „Europa. Mi-e bine, ți-e bine”, declară că, ”în ceea ce privește fondurile europene la nivel de Consiliu Județean, aș minți să spun că au fost foarte multe până acum”. Păi, tocmai asta este domnule președinte…MINȚIȚI!!!
Administrațiile PSD conduse de Marian Oprișan au adus în Vrancea, în anii trecuți, 1.254.724.700 euro, bani doar pentru investiții în dezvoltarea județului la care se adaugă 1.503.721.440 lei doar pentru investiții în drumuri și poduri. Asta ca să știți și dumneavoastră că am observat că într-un an de mandat nici nu știți cum se numesc proiectele Consiliului Județean implementate de noi, dar de unde să le mai știți valoarea sau importanța (a se vedea referirea la drumul mausoleelor).
Un proiect colosal atât ca importanță cât și ca impact a fost cel de reabilitare a celor 4 mausolee. Apropo… proiectul se numește Drumul de glorie al armatei române în Primul Război Mondial. Dar nu puteți vorbi de acest proiect fără a prezenta SINGURUL proiect de amploare din România la centenarul luptelor de la Mărășești, și anume, Parcul Memoriei Naționale ”Stejarii României – 100 de ani de istorie și demnitate” RO MÂNDRIA, un proiect cu o valoare de 11.624.478 lei, mediatizat, susținut și promovat de toate instituțiile din România și de foarte multe instituții din media națională. Dar, pentru faptul că v-ați opus proiectului și abia când acesta a devenit un eveniment național ați venit cu mic, cu mare să beneficiați de poze și promovare gratuită, acum omiteți să îl adăugați în lista de realizări ale Consiliului Județean Vrancea (așa cum tot repetați obsesiv).
Tot din invidie, omiteți să amintiți de reabilitarea Crângului Petrești, un proiect cu o valoare de 23.058.829 lei prin care această arie naturală a fost redată cetățenilor municipiului Focșani ca zonă de agrement și unde, dacă nu vă veți împotmoli, veți inaugura și un centru de tratament în componența DGASPC Vrancea, tot un proiect început și finanțat de administrația PSD sub conducerea lui Marian Oprișan.
În ceea ce privește investițiile în reabilitarea drumurilor județene, nu prea aveți ce să spuneți. Ați evitat subiectul în interviu și asta pentru că într-un an de mandat nu ați depus decât 1 proiect nou. Vă place să vă plimbați pe drumurile județene unde se lucrează și să vă pozați cu investițiile Consiliului Județean? Spuneți totuși și al cui este meritul că astăzi Vrancea este un șantier și că aveți să tăiați pamblici până la finalul mandatului doar pe investițiile începute și finanțate de administrația PSD condusă de Marian Oprișan. Ne-am dori să vedem și investiții noi dar se pare că, deocamdată, rămânem cu speranța.
Vorbiți de investiții în sănătate dar dumneavoastră nu ați făcut nimic altceva decât să continuați proiectele începute de noi, iar singurul merit în acest sens îl aveți pentru banii dați în 2020 către Spitalul Județean ”??. ??????????” din Focșani pe vremea când o anumită verișoară de la Păunești era director acolo. Apropo… doamna când va prezenta un raport asupra cheltuirii acelor bani? Despre spitalul nou, un proiect fantasmagoric, așa cum îl catalogau colegii dumneavoastră în mandatul trecut, acum spuneți că este cea mai importantă investiție în sănătate din Vrancea. Când acest proiect a fost propus de PSD nu vi se părea realizabil, iar ideea de atunci a președintelui CJ Marian Oprișan vi se părea o glumă. Noi v-am lăsat amplasamentul, tema de proiect și posibilitățile de finanțare dar dumneavoastră ați vrut să îl introduceți în PNRR, ca să dea greutate și acestui program național plin de investiții ale administrațiilor PSD din țară. Astăzi, suntem în situația unei finanțări incerte deoarece în PNRR sunt trecute mai multe ???????? investiții fără a se preciza termene de executare sau ordine de priorități. Deci, pentru guwernul meu, spitalul din Vrancea nu este o ??????????.
Ca să concluzionăm…
Vă mulțumim că aveți atâta grijă să promovați investițiile începute și finanțate de PSD și Marian Oprișan în Vrancea și așteptăm cu nerăbdare să vă lăudați și cu ce ați început dumneavoastră”.
În replică, președintele Consiliului Județean a declarat că rolul său de șef al administrației județene este acela de a verifica lucrările pe care CJ le are în derulare. Mai mult, Cătălin Toma a susținut că misiunea sa este de a aduce cât mai multe fonduri transpuse in proiecte pentru administrațiile locale, indiferent de culoarea politică a primarilor. “Urmăresc graficele de execuție pe investițiile pe care Consiliul Județean le are în derulare, iar misiunea mea este să aducem cât mai multe fonduri în Vrancea neținând cont de culoarea politică a primarilor. Noi, cei din administrația județeană, ținem cont de nevoile oamenilor care ne-au acordat încrederea lor și ne-au votat”, a afirmat Cătălin Toma.