În această seară, un cetăţean a apelat numărul unic de urgenţă şi a solicitat ajutorul polițiștilor întrucât acesta împreună cu alte 4 persoane s-au rătăcit în zona situată între localităţile Andreiașu de Jos și Vintileasca .
Apelantul a adăugat că grupul intenționa să ajungă la Mănăstirea Muntioru -Vintileasca însă GPS-ul i-a direcționat pe un drum forestier, în afara comunei Nereju, unde autoturismul cu care se deplasau a rămas împotmolit.
Astfel, patrula de poliție din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Odobești alături de un reprezentant SVSU și un voluntar au plecat către zona indicată de apelant.
Grupul, format din 2 bărbați și 3 femei, cu vârste între 24 și 30 de ani, a fost găsit la aproximativ 16 km, pe un drum forestier din afara cătunului Butucoasa, după aproximativ 2 ore de căutare.
Din cauza terenului accidentat, greu accesibil dar și a precipitațiilor nu a fost posibilă deplasarea pe toată distanța cu autospeciala de poliție, misiunea fiind finalizată cu succes și cu ajutorul unui cetățean care ne-a venit în sprijin încă de la începutul intervenției cu un autoturism de teren.
Cele cinci persoane din județul Galați nu prezentau probleme medicale și au renunțat în acestă seară la deplasarea către comuna Vintileasca.
Mulțumim pe acestă cale celor care ne vin și le vin în sprijin semenilor pentru ca totul să aibă finalul dorit- în siguranță!
Comunicat IPJ Vrancea, 16 octombrie 2021