Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

FOTO! După zece ani de așteptare, pictura bisericii Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Focșani a fost sfințită

După zece ani de așteptare și multe osteneli, pictura bisericii Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din municipiul Focșani, județul Vrancea, a fost sfințită duminică, 3 octombrie 2021. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de nouă ieromonahi, preoți și diaconi, în prezența unui mare număr de credincioși din întregul oraș.

Evenimentul a încununat eforturile depuse, începând cu anul 2011, pentru împodobirea cu pictură, în tehnica frescă, a lăcașului de cult, construit în perioada 2005-2009. Toate lucrările s-au realizat prin strădania preotului paroh Eduard Daniel Bran, ajutat de epitropul Costică Macsim, de membrii Consiliului și Comitetului parohial, prin contribuția enoriașilor și a fiilor duhovnicești ai parohiei, dar și cu sprijinul financiar al Secretariatului de Stat pentru Culte și al Primăriei Focșani.

După pecetluirea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu apă sfințită a veșmântului iconografic al bisericii, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a săvârșit Sfânta Liturghie, precum și un parastas pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș, trecuți la cele veșnice. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre iubirea vrăjmașilor, care constituie tema centrală a textului evanghelic din Duminica a 19-a după Rusalii (Luca 6, 31-36).

„Iubirea de vrăjmași presupune o luptă extraordinară a omului cu sine însuși, cu gândurile și sentimentele sale. Ea nu poate fi, însă, împlinită numai prin puterile proprii. Pentru a izbuti în dorința de a ne asemăna cu Hristos, avem nevoie de ajutorul și mijlocirea sfinților, întrucât suntem oameni slabi, neputincioși, nemintoși și neatenți la semnele timpului; deseori cădem în fel și fel de păcate, prin care Îl supărăm pe Dumnezeu și îi rănim pe semenii noștri. Primul lucru pe care-l putem face este să citim măcar o rugăciune pentru îmblânzirea și luminarea minții vrăjmașilor, așa cum o găsim în cărțile noastre de rugăciuni. Cu certitudine, dacă ne gândim la ei cu sinceritate, dorindu-le înțelepciune și blândețe, Dumnezeu va trimite harul Sfântului Duh asupra noastră, care ne va dărui puterea de a iubi și de a ierta. În nădejdea că ați pus la inimă cuvintele de mai sus, referitoare la datoria de a-i iubi nu numai pe cei ce ne iubesc pe noi, ci și pe vrăjmașii noștri, îmi exprim speranța că vă veți strădui să fiți buni creștini, în continuare. Vremurile grele pe care le parcurgem ne obligă să trăim în comuniune, să fim solidari în bine și să arătăm iubire unii față de alții, luând aminte la adevărul că rădăcina tuturor faptelor rele din întreaga lume și din societatea noastră românească sunt lipsa iubirii și împuținarea credinței”, a explicat Chiriarhul locului.

În semn de apreciere pentru rodnica sa activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a oferit preotului paroh Eduard Daniel Bran Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?