Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Lege da, norme ba. Pentru a primi ajutor de la stat, românii considerați consumatori vulnerabili mai au de așteptat

Autoritățile județene așteaptă normele de aplicare pentru legea consumatorului vulnerabil pentru a începe campaniile de informare a cetățenilor despre noile reguli pentru primirea ajutorului de încălzire. Ieri, la ședința Colegiului Prefectural, Marius Hurmuzache, directorul Agenției județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vrancea, a anunțat că au fost demarate întâlniri cu autoritățile locale referitor la condițiile stabilite prin legea consumatorului vulnerabil. Totuși, o campanie de informare a cetățenilor nu poate fi organizată pentru că încă nu au fost publicate normele metodologice, care cuprind modelele de cereri. Acestea trebuie completate de cetățenii care vor să obțină ajutoarele pentrui încălzirea locuinței sau suplimentul pentru energie.

Legea consumatorului vulnerabil prevede că se încadrează în această categorie persoanele cu venit mediu net lunar de cel mult 1.386 lei/persoană în cazul familiilor și de 2.053 lei în cazul persoanelor singure. Legea prevede acordarea de ajutoare consumatorilor vulnerabili pentru încălzirea locuinței cu energie termică furnizată în sistem centralizat, pentru încălzirea cu gaze naturale, cu energie electrică și pentru încălzirea cu combustibili solizi și/sau petrolieri, pe perioada sezonului rece, precum și acordarea unui supliment pentru energie pe tot parcursul anului. Acest supliment de energie va fi acordat tot timpul anului persoanelor care îndeplinesc criteriile referitoare la venituri, respectiv de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure. Suplimentul va fi în sumă fixă, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri. Potrivit legii, în situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?