Mai puţin de 45% din personalul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sf. Pantelimon” Focşani s-a vaccinat împotriva COVID-19 de la începutul campaniei de imunizare şi până în prezent, cei mai mulţi dintre cei care au optat pentru vaccinare fiind medici, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale. „Din totalul de 1.291 de persoane angajate la SJU Focşani, personal medical şi auxiliar, s-au vaccinat până în prezent 578 de persoane, reprezentând 44,77% din totalul angajaţilor unităţii sanitare. Astfel, din cei 133 de medici din spital s-au vaccinat 112 medici, reprezentând 84,2% din total. În ceea ce priveşte asistenţii medicali, dintr-un total de 641 de persoane s-au vaccinat până la acest moment 268 de persoane, reprezentând 41,8%”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cosma.
Potrivit datelor spitalului judeţean, mai puţin de jumătate dintre infirmieri, respectiv 125 de persoane din 322 infirmieri din spital, s-au vaccinat şi doar trei din cei 18 brancardieri ai spitalului s-au imunizat prin vaccinare. De asemenea, 35,66% din personalul administrativ, respectiv 51 din cei 143 de angajaţi al spitalului judeţean au ales să se vaccineze. În ultimele 60 de zile au fost depistate pozitiv la testarea COVID-19, 12 cadre medicale.