Președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma, a anunțat că 16 poduri de pe drumurile județene din Vrancea sunt în reabilitare sau lucrările de reabilitare au fost finalizate anul acesta, urmând să fie recepționate în perioada următoare. Este vorba despre podurile situate pe drumurile județene 119 C (sat Anghelești, comuna Ruginești), 205 D (la Valea Sării, două poduri), 205 D (la Paltin, trei poduri), 205 D (la Nereju, trei poduri), 205 D (la Spulber), 205 D (la Doaga), DJ 119 J (la Adjud, două poduri), DJ 205 K (sat Mărăști, comuna Răcoasa), DJ 295 L (sat Coza, comuna Tulnici) și DJ 204 N (la Nănești). Lucrările sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), dar și din fondurile proprii ale CJ Vrancea. „Ne dorim să oferim vrâncenilor lucrări de calitate și să dăm în folosință podurile la standarde ridicate”, a precizat președintele Cătălin Toma.