Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

CSM 2007 Focșani dă 25.000 de euro pentru… transparență

În aceste vremuri de restriște financiară, când Clubul Sportiv Municipal 2007 Focșani este în pericol să se închidă, conducerea a găsit de cuviință să dea, dintr-un foc, un pic peste 25.000 de euro pentru ședințe foto și administrarea site-ului. Într-o altă situație firească, poate această sumă nu ar ridica semne de întrebare și ar putea fi trecută chiar cu vederea, însă în acest moment Clubul este destul de înglodat în cheltuieli, astfel că e greu de înțeles decizia. Mai bine spus, prioritățile pe care le au cei din CSM Focșani, care ieri au încredințat direct un contract în valoare de 123.900 lei, adică 25.037,89 de euro la cursul zilei.

Contractul este descris pe scurt, într-un mod nefericit, din care se poate înțelege orice: „Ședință foto prezentare”. În realitate, serviciile sunt mai complexe, iar din ce ne-a spus președintele Comitetului director al CSM 2007, chiar dacă nu se specifică nimic în încredințarea directă, este vorba despre un contract pe un an.

În ordinea de pe tricou, așa cum apar sumele, în încredințare se face vorbire despre o ședință foto de prezentare echipă sportivă (21 – 30 sportivi), adică 4 – 5 fotografii profesionale cu fiecare dintre sportivi și membrii echipei – adică 12.000 lei, pentru proiectare și administrare de site-uri web ale cluburilor sportive, respectiv introducere de date în site, alcătuirea clasamentelor echipelor clubului și generarea evenimentelor viitoare (inclusiv timer și logo adversar) – 12.000 lei, ședință foto de prezentare individuală sportivă (4 – 5 fotografii profesionale cu fiecare sportiv) – 15.000 lei, ședință foto de prezentare echipă sportivă (2 – 9 sportivi), câte 4 – 5 fotografii profesionale cu fiecare dintre sportivi și membrii echipei – 3.900 lei, precum și ședință foto de prezentare echipă sportivă (10 – 20 sportivi), adică 4 – 5 fotografii profesionale cu fiecare dintre sportivi și membrii echipei – 16.000 lei.

Cea mai mare sumă din contract, 65.000 de lei, înseamnă însă fotografiile profesionale realizate în locația evenimentului (a se citi meciuri, competiții), inclusiv realizarea afișelor de promovare a evenimentelor pentru media, urmând a se realiza 40 – 60 fotografii de înaltă calitate.

De menționat că în cazul tuturor serviciilor foto se arată că produsul final, adică fotografiile cu sportivii, pot fi folosite inclusiv pentru print-uri sau pentru prezentare pe site-uri media. În contract se arată că administrarea site-ului clubului ajunge 1.000 de lei pe lună, același preț fiind perceput și pentru ședința foto de prezentare a echipei sportive, 21 – 30 persoane. Totodată, pentru ședința foto de prezentare sportivi, 10 – 20 persoane prețul este de 800 de lei, în timp ce 300 de lei este ședința foto de prezentare individuală sportivi, iar 650 de lei este ședința foto de prezentare individuală sportivi, 2 – 9 persoane, același preț fiind menționat și pentru serviciile foto la evenimentele sportive, inclusiv afișele de promovare.

Inițial, președintele Comitetului director, PNL-istul Liviu Macovei, a părut ușor mirat de suma în discuție, însă ulterior și-a adus aminte că într-adevăr este vorba despre un contract de acest gen. Și, pe scurt, era nevoie de cheltuirea acestei sume. Asta și după ce fostul ofițer de presă al clubului și-a dat demisia, iar lucrurile au rămas în aer. Noi de trei luni de zile nu avem ieșiri media deloc. Site-ul nu este dezvoltat, nu am imagini, nu am informații despre jucători, despre echipă. Nimic. Și vrem să rezolvăm problema de transparență, în sensul că pe site vor exista toate informațiile: care este componența echipelor, care sunt antrenorii, când au loc evenimentele și așa mai departe. Sunt și ședințe foto, în funcție de eveniment. Doar dacă evenimentul are loc se plătește, adică este la cerere. Singurul lucru valid este de întreținere site și comunicatele. Restul este doar la cerere. Adică nu se face tot timpul, zi de zi. La început de an se fac niște poze, la începutul sezonului, iar restul se fac pe eveniment, dacă evenimentul are loc, ne-a explicat Macovei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?