Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, câștigător al Trofeului Eco – Schools și al Steagului Verde

0
1146

Protejarea mediului înconjurător este, astăzi, o prioritate a tuturor celor care înțeleg amploarea dezastrelor provocate de indiferența omului față de natură. Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, prin toți cei implicați în procesul educațional, elevi, cadre didactice, părinți, desfășoară numeroase activități ce au drept scop păstrarea și protejarea mediului. Unul dintre parteneriatele importante pe care l-a încheiat în urmă cu paisprezece ani, prin implicarea inimoasei profesoare Marilena Vâlcu (acum pensionară), este cel cu Centrul Carpato – Danubian de Geoecologie . Astfel, Colegiul Economic a aderat la familia internațională a Fundației de Educație pentru Mediu, care însumează, la nivelul anului 2021, 70 de țări participante, 56249 de unități școlare înscrise (din care 19799 dețin Steagul Verde), cu 19,4 milioane de copii și tineri implicați și 1,4 milioane de profesori care coordonează activitățile elevilor.

În cadrul acestui proiect, Colegiul Economic a participat la Programul Internațional Eco – Schools, derulând mai multe activități specifice, care i-au adus ca recunoaștere față de grija pentru protejarea mediului și educarea tinerelor generații în acest spirit, distincția STEAGUL VERDE și TROFEUL ECO – SCHOOLS. Timp de șapte ani consecutiv, Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” a obținut aceste distincții și Certificatul Eco – Școală. Datorită acestor rezultate de excepție, anul acesta, Centrul Carpato – Danubian de Geoecologie a înmânat școlii noastre un Certificat de merit și 10 medalii pentru cei mai implicați 10 elevi în activitățile proiectului. Coordonatoarele proiectului, profesoarele Alina Seceleanu și Cristina Gheorghiță, cu susținerea doamnei director Gabriela Bocsok, au derulat, pe parcursul ultimilor ani, numeroase activități în cadrul acestui proiect, care au adus titulatura de Eco – Școală Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu”.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here