Șoferul Judecătoriei Panciu, achitat pentru trafic de influență. Continuă judecata în cel de-al doilea dosar

0
1341

Primă soluție în cazul șoferului de la Judecătoria Panciu, acuzat de trafic de influență. Acesta era judecat în două dosare distincte pentru același tip de infracțiuni, săptămâna trecută instanța pronunțând într-una dintre cauze o soluție de achitare, pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”. „(…) achită pe inculpatul S. A. G., pentru trafic de influență. (…) încetează măsura controlului judiciar dispusă față de inculpat. Constată că inculpatul s-a aflat în cauză sub măsura preventivă a reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu în perioada 14.09.2020 – 28.03.2021. Constată că suma de 2.500 lei, pusă la dispoziție de martorul denunțător organelor judiciare, a fost restituită acestuia în cursul urmăririi penale. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Executorie cu privire la dispozițiile referitoare la măsura preventivă, se arată în minuta instanței.

Data la care se face referire legată de arestul preventiv, 14 septembrie 2020, este cea în care șoferul a fost prins în flagrant pe când lua bani de la o persoană căreia aparent îi promisese că o va ajuta să se angajeze. Informațiile erau furnizate de Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vrancea: Ofiţeri de poliţie judiciară împreună cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea – Poliţia oraşului Panciu, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, au prins în flagrant, ieri, 14 septembrie a.c. (2020 – n.r.), în jurul orei 18.00, o persoană din oraşul Panciu, județul Vrancea, conducător auto în cadrul unei instituții publice locale, după ce a primit suma de 2.500 de lei de la o altă persoană, denunțător în cauză. Suspectul i-a promis denunţătorului că îşi va exercita influenţa pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul unei societăți comerciale aflate în subordinea directă a Consiliului Local Panciu, cu scopul de a-i facilita angajarea pe un post de conducător auto în cadrul acestei societăţi.

În timpul anchetei, bărbatul nu ar fi recunoscut nimic, ci a susținut că cei 2.500 de lei reprezentau de fapt un împrumut, și nicidecum o primă tranșă din cei 1.000 de euro pe care denunțătorul spunea că ar fi urmat să îi plătească pentru un post la Duspi Serv – din subordinea Primăriei Panciu. Toată povestea s-a întâmplat în momentul în care bărbatul era deja judecat într-un dosar de trafic de influență, pentru o infracțiune din 2008. Potrivit acuzațiilor de la acea vreme, șoferul ar fi solicitat 7.000 de lei, în schimbul banilor urmând a interveni pe lângă funcționarii poliției rutiere, pentru ca aceștia să elibereze mai ușor un  permis de conducere. Cel care a plătit suma a așteptat un an și, pentru că nu a obținut permisul de conducere, i-a solicitat șoferului de la Judecătoria Panciu să-i restituie banii, ceea ce inculpatul a și făcut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here