GALERIE FOTO: Adjud. Sistem electronic de ordonare a cetățenilor care doresc să plătească taxe și impozite

0
187

Serviciul de Taxe și Impozite Locale din Adjud beneficiază de joi de un sistem electronic de ordonare a cetățenilor care doresc să efectueze diverse plăți la ghișeul fizic. „Cele patru casierii care funcționează în incinta clădirii Serviciului de Taxe și Impozite Locale din str. Nicolae Bălcescu nr. 12 sunt asistate tehnic, începând de astăzi, de un sistem electronic de ordonare  a persoanelor! Sistemul este foarte ușor de utilizat și este folosit cu rezultate foarte bune în mai multe instituții din țară: În situația în care doriți să achitați o factură sau o taxă anume, alegeți unul dintre ghișeele SALUBRITATE – Ghișeul 1, CASIERIE PRIMĂRIE – Ghișeul 2, TAXE ȘI IMPOZITE – Ghișeul 3 sau C.U.P. – Ghișeul 4 de pe ecranul tactil al automatului situat în stanga intrării în clădire.

          Ridicați bonul de ordine eliberat de automat, rețineți numărul înscris pe acesta și puteți aștepta în interiorul clădirii sau în afara acesteia, pe o bancă. Așteptați până când se va auzi în difuzor numărul inscripționat pe biletul dumneavoastră.  Un număr de ordine va fi chemat de 2 ori, la un interval de 10 secunde și va apărea și pe afișajul electronic de deasupra ghișeului la care s-a înscris. Urmărind ecranul de informare din interiorul clădirii, veți observa care sunt numerele ce urmează a fi chemate la ghișeu. Un ecran de informare mai mic va fi amplasat, zilele următoare, în exteriorul clădirii, deasupra ușii de intrare. Pentru a evita eventualele neplăceri, în cazul în care doriți să efectuați operațiuni la 2 ghișee, vă adresăm rugămintea să solicitați al doilea bon de ordine doar după ce ați terminat operațiunea la primul ghișeu. Sistemul este folosit în mai multe instituții publice din țară și este foarte ușor de utilizat“, se arată într-un anunț al Primăriei Adjud.

Din cauza măsurilor de distanțare impuse pe perioada stării de alertă, pentru a evita aglomerația în spațiile închise, adjudenii sunt rugați să aștepte în afara clădirii până când se va auzi în difuzor numărul de ordine inscripționat pe biletul de ordine. Numărul va apărea, de asemenea, atât pe ecranul deja amplasat în holul clădirii cât și pe cel din exteriorul acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here