Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

VIDEO: Cum a început noul an școlar în Vrancea: inaugurare la Odobești, spectacol la Sala Balada

Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, le-a urat luni școlarilor succes în noul an școlar. Deschiderea anului școlar a fost cea mai bună ocazie pentru a tăia panglica inaugurală la noul corp al Liceului Teoretic, „dotat cu cea mai nouă tehnologie școlară”. La eveniment a luat part și președintele Consiliul Județean Vrancea, Cătălin Toma. „Le urez mult SUCCES în noul an școlar atât elevilor cât și tuturor cadrelor didactice din Odobești. Cu emoție și curiozitate, cei mici au pășit cu bucurie în clase unde s-au întâlnit cu dascălii la fel de emoționați și nerăbdători“, a scris primarul Nicolaș pe pagina sa de facebook.

Primăria Odobești a finalizat proiectul de investiții „Extindere Liceu Teoretic, amenajare incintă Bază Sportivă, alei și căi de acces“. „În cadrul proiectului a fost construită o aripă nouă la Liceul Teoretic din Odobești, care are opt laboratoare, dintre care unul de informatică, și o sală de festivități pentru elevii acestui liceu. Laboratorul de informatică este complet dotat cu aparatură și tehnologie de ultimă oră, care constă în table interactive, laptopuri și tablete de ultimă generație, acestea fiind singura modalitate de comunicare, ceea ce înseamnă că nu va mai fi folosită hârtia și scrierea clasică. Este un proiect prin care au fost modernizate inclusiv terenul de sport, aleile de acces și spațiile verzi“, a precizat primarul orașului Odobești.

Valoarea investiției este de puțin peste 5 milioane de lei. Proiectul este finanțat din fonduri europene. „Zâmbete, bucurii, emoții… Prima zi de școală reprezintă un moment deosebit pentru elevi, profesori și părinți. Am ales să particip (…) la debutul noului an școlar la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești pentru că aici am activat ca profesor de Limba franceză. (…) ”, a spus președintele Cătălin Toma.

În municipiul Adjud, primarul Florin Nechifor a transmis că „Deschiderea anului școlar este o zi cu rezonanță aparte în sufletele bobocilor care își vor aminti mereu de aceste clipe în care au pășit pe drumul aventurii cunoașterii literelor și cifrelor și a adevărurilor despre natură și societate. Îi vor găsi în școală pe doamnele și domnii profesori care cu tact, devotament și profesionalism îi vor călăuzi și îi vor îndruma pe drumul către independență și maturizare. Reîntoarcerea la școală este un moment de mare bucurie și de puternice emoții pentru toți cei care suntem implicați în diferite feluri în  activitatea unităților de învățământ din municipiul Adjud. Investițiile pe care administrația adjudeană le face în educație le consider investiții pe termen lung deoarece o lume mai bună, mai prosperă și mai prietenoasă poate fi construită doar de către oameni instruiți iar comunitățile solide sunt doar acelea clădite pe respectul față de școală, de credință și de sănătate.

          Dragi elevi, școala nu este doar o clădire lipsită de suflet. ”Școală” înseamnă educația primită de la dascălii și părinții voștri în încercarea lor de a vă forma caracterul și de a vă defini personalitatea. ”Școală” înseamnă lecțiile, temele și examenele care vă vor pune la încercare răbdarea, tenacitatea și cunoștințele acumulate, școala este o comunitate de prieteni și de colegi, este locul în care începeți drumul spre maturitate, ghidați și îndrumați de dascălii voștri. Datoria voastră este aceea de a acumula și înțelege cunoștințele pe care dascălii voștri vi le împărtășesc cu atât de mult devotament în încercarea de a crea o bază solidă a educației voastre.

          Stimate cadre didactice, vă doresc sănătate, putere de muncă și răbdare pentru îndeplinirea rolului nobil de formatori ai următoarelor generații, asigurându-vă de respectul, prețuirea și sprijinul necondiționat al administrației publice locale! Tuturor, vă urez un an nou școlar bun, un an în care provocările se transformă, prin efort comun, în reușite și experiențe frumoase!

          Primarul comunei Nistorești, Teodor Dobre, a fost în mijlocul copiilor și a vrut să se asigure că sunt îndeplinite toate condițiile pentru începerea anului școlar. „Am făcut tot ceea ce a fost necesar ca elevii să înceapă noul an școlar în condiții foarte bune, mai ales că ne aflăm într-o perioadă dificilă din punct de vedere sanitar, când țara noastră se confruntă cu un nou val pandemic. Sunt convins că dacă toți ne facem treaba și dacă respectăm măsurile de igienă vom trece cu bine peste această pandemie. Urez tuturor copiilor un an școlar plin de realizări“, a spus primarul Teodor Dobre.

          La Suraia, primarul Maria Stroe a participat la deschiderea noului an școlar. „Din nou pe băncile școlii! Dragi copii, stimați dascăli și părinți să pășiți cu dreptul în noul an școlar! Să vă fie un an cu reușite, cu proiecte frumoase și cu prietenii cât pentru o viață!“, a scris primarul comunei Suraia, Maria Stroe pe pagina sa de facebook.

          Și primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon, a participat la deschiderea noului an școlar. „Părinți și bunici laolaltă cuprinși de emoțiile micuților au pășit în curtea școlii cu dreptul. Dezvoltarea comunei noastre este legată în primul rând de oameni. E adevărat că o importanță majoră o are infrastructura și calitatea vieții în localitatea nostră, dar cel mai important lucru sunt oamenii, resursa umană. Profesorii sunt factorii determinați care fac din copiii noștri viitorii oameni mari. „Omul nu poate ajunge om, decât prin educație”… Dragi părinți și profesori, de modul în care elevii noștri sunt pregătiți depinde Soveja în anii următori, iar când vorbim despre dezvoltare trebuie să avem în vedere în primul rând resursa umană“.

          La Slobozia Ciorăști, doamna primar Elena Gîrneață le-a urat tuturor elevilor, „un an nou școlar binecuvântat! ! Doamne ajută!”.

O festivitate de deschidere cu adevărat specială a noului an școlar a avut loc luni la Sala Balada din Focșani. „O festivitate de deschidere de an școlar poate arăta și altfel. Au demonstrat-o (…) elevii și profesorii de la Școala Populară de Artă din cadrul Centrului Cultural Vrancea, aflat în subordinea Consiliului Județean Vrancea. Felicitări pentru modul în care au organizat acest eveniment cei implicați, de la managerul Nausica Mircea până la colectivul de profesori, oferta educațională fiind transmisă prin intermediul unui spectacol de muzică, teatru și pictură. Educația și cultura dau valoare comunității în care trăim!”, a precizat președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?