Adolescent de 15 ani, prins conducând băut o autoutilitară furată! Șofer de 33 de ani, depistat conducând în Focșani cu alcoolemie 1,22

0
650

NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!

Azi-noapte, la ora 05.15, poliţiştii Biroului Rutier Focșani au testat alcoolscopic şoferul unui autoturism condus în regim taxi pe strada Republicii din municipiu.  Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a prezentat o concentraţie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 11 septembrie a.c., ora 23:55, polițiștii Compartimentului DN 2 D din cadrul Serviciului Rutier Vrancea au oprit în trafic un autoturism care rula pe Drumul Județean 205 M, în comuna Naruja, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 15 ani din localitate. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au efectuat verificări și au stabilit faptul că minorul ar fi luat autoutilitara din posesia proprietarului, un bărbat de 63 de ani, fără acordul acestuia și ar fi condus condus-o până la momentul opririi în trafic, pe DJ 205 5 M. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 11 septembrie, ora 23:50, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani pe Bulevardul Brăilei din municipiul Focșani. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat un rezultat de 0,46 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii rutieri reamintesc faptul că, de cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

BULETIN DE PRESĂ IPJ Vrancea, 13 septembrie 2021

Sursa foto: IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here