Câteva zile ne mai despart de momentul în care elevii se vor întoarce în băncile școlilor, noul an școlar urmând a debuta luni, 13 septembrie. Cât de pregătite sunt unitățile de învățământ din Focșani a arătat astăzi primarul Cristi Valentin Misăilă, în cadrul unei conferințe de presă, subliniind că din partea municipalității există interes. Totul este să fie o bună colaborare, iar directorii din unitățile de învățământ să își ia în serios rolul. „Primăria a acordat o atenție deosebită infrastructrii școlare și alocării tuturor sumelor necesare pentru pregătirea începutului de an școlar. Un an școlar care de această dată sperăm să fie fără restricții, copiii să poată veni fizic la școală și să reușim să le oferim condițiile cele mai bune”, a subliniat edilul municipiului.
Acesta a făcut însă apel încă o dată către toți directorii unităților de învățământ din municipiu pentru a se pregăti temeinic, în condițiile în care banii alocați nu au fost nici acum folosiți în totalitate. „Sumele alocate către toate unitățile de învățământ nu au fost cheltuite. Fac un apel să se concentreze și asupra administrării. Înainte de toate, procesul de învățământ depinde și de infrastructură și de condițiile oferite elevilor. Și sumele au fost alocate tocmai pentru a le oferi copiilor cele mai bune condiții de a învăța”, a atras atenția Cristi Misăilă. Aceasta în condițiile în care, la nivel declarativ, directorii au asigurat în timpul ultimei întâlniri cu primarul Misăilă că au tot ce le trebuie, inclusiv pe partea de igienizare și dotarea cu materiale sanitare. „Dacă consideră că nu au suficiente fonduri, să solicite, pentru a acoperi necesarul”, a mai spus primarul municipiului.
Pe de altă parte, primăria continuă investițiile în unitățile de învățământ. Astfel, o serie de unități școlare sunt în curs de reabilitare, pe lângă investițiile deja finalizate cu fonduri europene. Micuții din 12 grădinițe au locuri noi de joacă, pe lângă cele 4 din municipiu, iar în acest moment se lucrează la proiectul tehnic pentru încă 14.
Cât de curând, și copiii de la Grădinița 18 se vor putea muta „în casă nouă”, în timp ce elevii de la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” ar putea păși în noul imobil luna viitoare. O altă veste bună, în ceea ce privește creșele, e legată de o investiție viitoare. Astfel, primarul municipiului a dezvăluit că primăria a depus o cerere la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru finanțarea construirii unei creșe.