Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Sâmbătă dimineață, în Crângul Petrești, „Îndeletniciri tradiționale” ediţia a XIII-a, 2021

Ediția din acest an a evenimentului „Îndeletniciri tradiționale” are loc astăzi, începând cu ora 9.00, în Crângul Petrești și se desfășoară în cadrul Secției de Etnografie a Muzeului Vrancei.
Atelierele de meşteşuguri tradiţionale „Îndeletniciri tradiţionale, ediţia a XIII-a, 2021” sunt organizate de
Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Muzeul Vrancei, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi Facultatea de Biologie a Universităţii Bucureşti. În cadrul proiectului, organizat sub egida Consiliului Judeţean Vrancea, din partea Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti – Facultatea de Arte Decorative şi Design, va participa conf. univ. dr. Daniela Frumuşeanu, iar de la Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Biologie, va participa prof. univ. dr. Paulina Anastasiu.
La eveniment vor participa meşterii populari ai Şcolii Populare de Artă, împreună cu elevii acestora de la clasele externe, pe care îi vor îndruma.

   Meşteri participanţi:

– Șerban Terțiu – Tezaur Uman Viu, din localitatea Nereju;

– Lenuţa Terţiu, din localitatea Nereju;

– Maricica Mărăşteanu, din localitatea Câmpuri;

– Anetta Huşcă, din localitatea Bîrseşti;

– Roman Stratona, din localitatea Negrilești;

– Ţica Geană, din localitatea Soveja;

– Stana Georgescu Apostu, din localitatea Vintileasca;

– Enache Manole, din localitatea Spulber.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?