Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Vrâncenii, invitați să participe la prima ediție a „Zilelor Satului Vrâncean“

Muzeul Vrancei, sub egida Consiliului Județean Vrancea, invită vrâncenii să participe la prima ediție a „Zilelor Satului Vrâncean“, organizată în perioada 4 – 8 septembrie 2021. Manifestările vor debuta sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 9, cu „îndeletniciri tradiționale“, eveniment desfășurat în parteneriat cu Centrul Cultural Vrancea, care cuprinde ateliere de țesături, de instrumente populare și de confecționat măști, sub îndrumarea creatorilor populari din Câmpuri, Bârsești, Soveja, Nereju, Negrilești și Spulber. La eveniment vor  participa meşterii populari ai Şcolii Populare de Artă – serviciu din cadrul Centrului Cultural Vrancea, împreună cu elevii acestora de la clasele externe, pe care îi vor îndruma. Vor participa meșterii Șerban Terțiu – Tezaur Uman Viu, din localitatea Nereju; Lenuţa Terţiu, din localitatea Nereju; Maricica Mărăşteanu, din localitatea Câmpuri; Anetta Huşcă, din localitatea Bîrseşti; Roman Stratona, din localitatea Negrilești; Ţica Geană, din localitatea Soveja; Stana Georgescu Apostu, din localitatea Vintileasca; Enache Manole, din localitatea Spulber. De asemenea, va avea loc un atelier de vopsit cu plante tinctoriale, coordonat de prof. Daniela Frumuşeanu de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti și de prof. Paulina Anastasiu, de la Universitatea Bucureşti.

Duminică, 5 septembrie, la ora 11.00, va fi prezentat un volum despre instalațiile hidraulice din Vrancea și despre cele aflate la Secția de Etnografie, autor Jan Pavel, Studii de etnografie și artă populară (Ed. Salonul literar, Odobești, 2020). În aceeași zi, la Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuţă” din Dragosloveni vom organiza un „Memento Alexandru Vlahuță“ (1858-1919), cu ocazia zilei de naștere a poetului și o masă rotundă, având ca subiect Salonul literar de la Dragosloveni.

Luni, 6 și marți, 7 septembrie, între orele 9-16, „Porți deschise” la Secția de Etnografie din Crângul Petreşti; muzeografii instituției vor primi vizitatorii cu informații insolite despre casele tradiționale și daruri simbolice din partea Muzeului. Miercuri, 8 septembrie, între orele 11.00 și 15.00: „Elogiu satului vrâncean“, eveniment de promovare a tradițiilor și a culturii populare din Județul Vrancea, cu participarea administrațiilor locale, a ansamblurilor, a artiştilor și a creatorilor populari din cele 24 de comune care au case tradiționale și instalaţii tehnice la Muzeul Satului Vrâncean. Toate evenimentele, cu excepția omagierii scriitorului Alexandru Vlahuță, se vor desfășura la Secția de Etnografie a Muzeului Vrancei din Crângul Petrești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?