Consiliul Local al Municipiului Adjud a aprobat ieri în ședință ordinară acordarea titlului de cetățean de onoare sportivului Alexandru Novac. Acesta s-a calificat în finala Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din această vară, la aruncarea suliței. El a devenit astfel al doilea atlet român, după Bianca Ghelber, care a obținut prezența în ultimul act la Tokyo. La Tokyo, Novac a concurat în finala probei de aruncare a suliţei, unde s-a clasat pe locul al XII-lea, cu o aruncare de 79,29 metri. Recordul său național este însă de 86,37 metri și datează din anul 2018. Din palmaresul lui Alexandru Novac amintim: medalia de argint la Jocurile Olimpice de Tineret din 2014 de la Nanjing; locul 5 la Campionatele Mondiale de Juniori (U20) de la Bydgoszcz; locul 4 la Campionatele Europene U23 din 2017. În anul 2018 a stabilit un nou record național, în reuniunea internațională de la Nembro, cu o aruncare de 86,37 m. Ulterior s-a clasat pe locul 17 la Campionatul European de la Berlin. La Campionatul European de Tineret (U23) din 2019 de la Gävle a obținut medalia de argint, iar la Campionatul Mondial din 2019 de la Doha s-a clasat pe locul 13. Sportivul este antrenat de Mihaela Melinte, fostă campioană mondială la probă de aruncare a ciocanului. Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de „cetățean de onoare al municipiului Adjud” lui Novac Alexandru-Mihăiță a fost inițiat de primarul Florin Nechifor.
Plenul Consiliului Local Adjud a mai aprobat în ședința de ieri mai multe proiecte de hotărâre din care amintim: Rectificarea bugetului local al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Adjud și a Listei de investiții cu finanțare de la bugetul general pentru anul 2021; Aprobarea execuției bugetelor municipiului Adjud la data de 30.06.2021 pe structura celor două secțiuni, respectiv secțiunea de funcționare și secțiunea de dezvoltare; Aprobarea decontării cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat; Aprobarea cofinanțării de 10% din valoarea totală pentru dotarea cu 3 incubatoare pentru nou-născuți a Spitalului Municipal Adjud; Modificarea statului de funcții al Spitalului Municipal Adjud; Modificarea și completarea Actului Constitutiv și Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „VRANCEAQUA”; Aprobarea Contractului-cadru pentru acoperirea costurilor nete de gestionare a deșeurilor de ambalaje din deșeuri municipale de pe raza Municipiului Adjud; Acordarea unui mandat special reprezentanților Municipiului Adjud în Adunarea Generală a Asociaților societății Utilități Publice Municipale Adjud. S.R.L.