Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Octogenar arestat pentru că a agresat și corupt sexual trei copii

Un octogenar din județul Iași, care locuiește în prezent într-o comună de pe raza județului Vrancea, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală și corupere sexuală a minorilor. Trei copii i-au căzut victime bărbatului, fiind vorba despre două fete și un băiat. În sarcina lui s-au reținut două infracțiuni de agresiune sexuală și trei infracțiuni de corupere sexuală a minorilor. Bătrânul care i-ar fi atins pe copii în zone intime, a fost arestat preventiv de magistrații Judecătoriei Adjud.

”În baza art. 202 C. proc. pen., art. 223 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 226 C. proc. pen. admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud . Dispune arestarea preventivă a inculpatului I (…) L (…), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din Codul Penal, comisă asupra persoanei vătămate (…), agresiune sexuală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit c) din Codul Penal, comisă asupra persoanei vătămate (…), corupere sexuală a minorilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 221 alin. (3) din Codul Penal, comisă în dauna persoanei vătămate (…), corupere sexuală a minorilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 221 alin. (3) din Codul Penal, comisă în dauna persoanei vătămate  (…) şi corupere sexuală a minorilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art 221 alin. (3) din Codul Penal, comisă în dauna persoanei vătămate (…), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din Codul Penal, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 25.08.2021 şi până la data de 23.09.2021, inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. (…). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în hotărârea instanței de judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?