Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Închisoare cu executare pentru un administrator din Focșani, acuzat de evaziune și delapidare. Are de plătit și despăgubiri către ANAF

5 ani și 2 luni închisoare cu executare este pedeapsa aplicată de instanță unui focșănean, administrator al unei societăți din municipiu, infracțiunile pentru care acesta a fost găsit vinovat fiind evaziune fiscală și delapidare. Sentința nu este definitivă, inculpatul atacând deja hotărârea prin care a fost totodată obligat să plătească în parte despăgubirile solicitate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, respectiv 26.639 lei plus accesoriile fiscale până la data achitării efective.

Concret, bărbatul de 36 de ani a fost judecat pentru că nu a evidențiat în documente justificative legale și nu a înregistrat în contabilitate toate veniturile de natură salarială realizate în perioada 02.10.2015 – 17.12.2015 și în perioada ianuarie – februarie 2017, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 26.639 lei – impozite și contribuții datorate de angajați și de către angajator, pentru că a achiziționat bunuri și servicii în valoare de peste 52.000 lei, utilizate în interes personal și a efectuat plăți prin bancă ce privesc achiziții, fără documente justificative, în sumă de aproape 12.000 lei, pejudiciind societatea, dar și pentru că, în calitate de administrator de fapt al societății, în luna decembrie 2016 a creat o lipsă de numerar în gestiune în valoare de aproximativ 260.000 lei, ce i-a fost imputată de către contabilul societății.

Pedeapsa poate nu ar fi fost atât de drastică – se poate deduce din minuta instanței – dacă inculpatul nu ar fi avut și o altă condamnare din trecut. Condamnă pe inculpatul C. R. N. la pedeapsa de 3 ani închisoare (…) pentru evaziune fiscală ( f. 02.10.2015 – 17.12.2015 şi ianuarie -februarie 2017 – 2 acte materiale); la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru (…) delapidare ( f. 16.10.2015 – 20.02.2017 – 3 acte materiale). (…) aplică inculpatului C. R. N. pedeapsa cea mai grea şi anume 3 ani închisoare la care adaugă 1/3 parte din 8 luni închisoare; pedeapsa principală rezultantă 3 ani şi 8 luni închisoare. (…) Revocă suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. R. N. prin sentinţa penală a Tribunalului Vrancea – definitivă la 12.11.2015 – şi dispune executarea pedepsei. (…) adaugă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare; pedeapsa principală de executat 5 ani şi 2 luni închisoare. (…) Menține măsura asigurătorie instituită prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea asupra imobilului apartament cu 2 camere şi dependinţe cu cotă 3/16 parte din dreptul de proprietate situat în municipiul Focşani. (…) confiscă de la inculpatul C. R. N. suma de 324.966 lei. Admite în parte acţiunea civilă intentată de partea civilă ANAF prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea şi în consecinţă: Obligă inculpatul la plata sumei de 26.639 lei, plus accesoriile fiscale până la data achitării efective, reprezentând despăgubiri civile. (…) respinge cererea de constituire ca parte civilă formulată de persoana vătămată SC C. L. C. SRL – Focşani prin Lichidator Judiciar”, se arată în hotărâre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?