GALERIE FOTO: Se lucrează la reabilitarea imobilelor: fostul Tribunal, Casa Tatovici și Casa Alaci

0
1605

Consiliul Județean Vrancea anunță că lucrările sunt în plină desfășurare la fostul Tribunal și la Casa Tatovici – Secția de științe ale naturii a Muzeului Vrancei din Focșani, investiții derulate de administrația județeană pentru reabilitarea celor două clădiri monument istoric. La fostul Tribunal, lucrările avansează, în acest moment se lucrează la acoperiș, iar la Casa Tatovici se fac lucrări în interior. Prin consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a acestor clădiri de patrimoniu, dorim să valorificăm potențialul cultural local și să redăm aceste monumente istorice către comunitate, dar să le deschidem și către publicul vizitator”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Proiectele ”Consolidare, restaurare și punere în valoare Muzeul Vrancei clădirea Tribunalului Județean” și ”Consolidare și restaurare Secția de Științe ale Naturii și Acvariu – Casa Tatovici” sunt finanțate din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, și au valoare totală de 21 milioane lei (fostul Tribunal), respectiv 11 milioane lei (Casa Tatovici).

Clădirea fostului Tribunal Vrancea este construită în anul 1909 în stilul românesc creat de Școala de Arhitectură a arhitectului Ion Mincu, personalitate focșăneană care vinde terenul, aflat în proprietatea prefectului județului Putna în 1908, special pentru a se construi Palatul de Justiție. Casa Tatovici, amplasată vizavi de Biserica Catolică, este una dintre clădirile de referință din municipiul Focșani, ce păstrează specificul orașului românesc de secol al XIX-lea.

Un alt monument istoric la care se derulează în prezent lucrări de consolidare și restaurare este Secția de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei – Casa Alaci, printr-un proiect derulat tot de CJ Vrancea, finanțat din fonduri europene în cadrul POR, în valoare de 4,6 milioane lei. Casa Alaci, situată pe B-dul. Gării Nr.1 din Focşani, este monument istoric, fiind construită în stilul eclectic de la sfârşitul secolului al XIX- lea, care conferă o notă distinctă oraşului. Construcția acestei case monument a fost realizată între anii 1894-1895 de către Ghiță Missir, un negustor armean, și este vândută în anul 1920 lui Anton Alaci, de asemenea armean, de profesie farmacist, apoi avocat și primar de Panciu. Anton Alaci s-a mutat în Focșani, ocupând funcția de Prefect de Vrancea, și a decedat în 1940, casa rămânând urmașilor săi. În anul 1944 casa este rechiziționată de armata sovietică, iar în 1946 devine sediul PCR al Raionului Putna. Din anul 1951 clădirea intră în proprietatea Muzeului Județean, deschizând-se în acest spațiu o expoziție permanentă ce reunește evoluția societății umane, din cele mai îndepărtate epoci până în prima jumătate a secolului XX.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here