Prima farmacie cu statut de întreprindere socială din România, care funcţionează la Sângeorgiu de Mureş, a început să fie tot mai accesată de oamenii aflaţi în dificultate, pe fondul implicării a peste 20 de parteneri în finanţarea serviciilor. „Medicamentele şi produsele comercializate în farmacia noastră nu sunt nici mai scumpe, nici mai ieftine ca în alte unităţi farmaceutice, Farmacia Socială fiind o unitate independentă care nu primeşte subvenţii sau fonduri europene de la nicio instituţie şi care a obţinut atestatul de întreprindere socială eliberat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru respectarea criteriilor economiei sociale, alocând minim 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare. (…) Am pornit în luna iunie şi am rămas plăcut surprinşi că acest concept, unic în România, a avut succes. Acum avem 31 de pacienţi, numeroşi voluntari şi 24 de parteneri care participă la maximizarea profitului destinat cazurilor sociale, prin diminuarea cheltuielilor farmaciei”, a declarat, pentru AGERPRES, antreprenorul social Marius Dumitrescu.
El spune că sloganul farmaciei, „Este nevoie de tine pentru a face bine!”, prezintă conceptul în jurul căruia a luat naştere această idee, în sensul că este nevoie de ajutorul oferit de fiecare pentru a ajuta cât mai multe cazuri sociale.
„Farmacia Socială s-a deschis în cea mai mare comună din judeţul Mureş, la Sângeorgiu de Mureş. Am aşteptat două luni, fiindcă la deschidere nu aveam cazuri sociale, eram doar deschişi şi funcţionam ca o farmacie normală, până ne-am popularizat scopul, iar prin banii pe care i-am primit pe parcurs am reuşit să ajutăm, astfel încât oamenii au început să afle ce dorim să facem. Avem şi voluntari duc gratuit medicamentele la persoanele cu probleme sociale, la cele care se deplasează greu sau la cei care nu pot ieşi pe caniculă. Între timp am mai intermediat şi două donaţii de medicamente valoroase pentru oamenii care aveau nevoie de ele. Cazurile sociale care beneficiază de gratuitate le stabilim noi, nu aşteptăm o anchetă de la autorităţi, ne facem singuri propria anchetă. (…) Profit înseamnă satisfacţia de a ajuta pacienţi aflaţi în situaţii dificile, iar farmacia socială este prima farmacie din România care respectă principiile economiei sociale şi astfel reuşim zilnic conversia profitului financiar în profit social. Pentru început, Farmacia Socială susţine activităţile de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu Mureş cu care a încheiat un parteneriat în acest sens. Medicamentele necesare rezidenţilor sunt asigurate gratuit de Farmacia Socială, şi astfel Căminul face lunar economii importante. Aşa s-a putut organiza în una iulie, de exemplu, excursia bunicilor la Dedrad, într-o livadă de cireşi”, a arătat Marius Dumitrescu.
Farmacia socială din Sângeorgiu de Mureş va înfiinţa, din luna septembrie, şi un centru autorizat de testare antigen COVID-19 în cadrul căruia pensionarii cu venituri mici vor beneficia de gratuitate. „Pacienţilor li se va elibera un certificat cu rezultatul testului, recunoscut de Ministerul Sănătăţii şi celelalte instituţii, conform legislaţiei actuale. (…) Scopul nostru principal constă în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a întregii comunităţi şi asigurarea serviciilor de sănătate de înaltă calitate, respectând standardele de etică şi de profesionalism, implicându-se activ pentru a creşte nivelul de educaţie sanitară, pentru a diminua efectele negative asupra mediului înconjurător şi pentru a îmbunătăţi accesul la medicamente şi la servicii medicale. Avem şi alte obiective pentru următorul an, cum ar fi să finanţăm distrugerea medicamentelor expirate preluate gratuit de la pacienţi, lansarea unei bănci de medicamente în parteneriat cu un ONG, pentru ca oamenii să poată dona medicamentele încă în termen de valabilitate şi care pot fi folosite de persoane în nevoie. Mai dorim deschiderea unui punct de lucru într-o comunitate izolată, înfiinţarea unui centru mobil de screening de sănătate şi lansarea unei publicaţii periodice pentru a creşte nivelul de educaţie sanitară al comunităţii”, a precizat Marius Dumitrescu.