Un report de peste 29,45 milioane de lei (aproximativ 6 milioane de euro) a fost în joc la categoria I a jocului Joker, în cadrul tragerilor loto care au avut loc duminică, informează Loteria Română într-un comunicat. La Noroc a fost în joc un report cumulat în valoare de peste 2,12 milioane lei (peste 433.300 de euro). La categoria a II-a a jocului Joker, reportul a fost de peste 72.300 de lei (peste 14.700 de euro), iar la Noroc Plus, la categoria I, reportul a fost în valoare de peste 406.500 de lei (peste 82.700 de euro).
Reportul la categoria I la Super Noroc a fost în valoare de aproximativ 176.800 de lei (aproximativ 36.000 de euro).
În urma câştigării premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, pentru tragerea Loto 6/49 de duminică Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I cu 500.000 de lei, potrivit comunicatului Loteriei Române. La tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat peste 21.500 de câştiguri, în valoare totală de peste 6,42 milioane lei.
La tragerea Loto 6/49 de joi a fost câştigat premiul de categoria I, în valoare de 4.434.971,20 lei (peste 902.000 de euro). Biletul norocos a fost jucat în judeţul Botoşani şi a fost completat cu doar o variantă simplă la Loto 6/49, preţul biletului fiind de 5,50 lei.
La tragerea Loto 5/40 de joi a fost câştigat premiul de categoria I, în valoare de 613.029 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Deva şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 5/40 şi o variantă la Super Noroc, preţul biletului fiind de 4,50 lei.
De asemenea, la tragerea Noroc de joi a fost câştigat premiul de categoria a II-a, în valoare de 196.061,22 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Tulcea şi a fost completat cu doua variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc.
La tragerea Joker de joi, la categoria a III-a s-a înregistrat un câştig în valoare de 115.749,63 lei. Biletul norocos a fost jucat în judeţul Vrancea şi a fost completat cu doua variante simple la Joker.