Primarul Cristi Valentin Misăilă propune consilierilor locali o mică recunoaștere a eforturilor depuse de elevii focșăneni care au obținut 10 pe linie la Evaluarea Națională și la Bacalaureat. Este vorba despre două proiecte care vor fi discutate în ședința Consiliului Local Focșani de miercuri, 18 august, care vor trece prin filtrul aleșilor. Prin „filtru” referindu-ne la votul acestora și, chiar dacă la o primă vedere ar putea să ne pară o normalitate alocarea unor sume din buget pentru premierea elevilor de 10, rămâne de văzut dacă majoritarii PNL și USR PLUS din CL Focșani vor considera că acești copii merită. Dacă proiectele vor trece, vor fi alocați 2.000 de lei pentru acordarea de stimulente financiare absolvenților de liceu care au obținut media 10 la Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2021, și 1.500 de lei pentru premierea elevilor care au obținut media 10 la Evaluarea Națională, sesiunea iunie 2021, an școlar 2020 – 2021. În concret, este vorba despre doi absolvenți de liceu, de la Colegiul Național „Unirea” și Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, care vor primi fiecare câte 1.000 de lei, și trei elevi viitori „boboci” de liceu, unul de la Colegiul Național „Unirea” și doi de la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu”, care vor primi câte 500 de lei. Situațiile privind rezultatele la cele două examene au fost comunicate municipalității de către Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, în proiecte arătându-se că „inițiativa are la bază necesitatea stimulării performanțelor școlare” și că gestul este făcut „în vederea stimulării cât mai multor elevi de a obține rezultate deosebite în activitatea școlară”.