Namibia a anunţat miercuri că a vândut o treime dintre cei 170 de elefanţi pe care i-a scos la licitaţie în încercarea de a reduce populaţia acestora sub presiunea secetei şi a disputelor teritoriale dintre aceste animale şi oameni, relatează AFP miercuri. Ministerul Mediului din Namibia a declarat într-un comunicat că a ”vândut cu succes 57 dintre cei 170 de elefanţi care fac obiectul unei licitaţii deschise în decembrie 2020”. Guvernul a strâns 5,9 milioane de dolari namibieni (400.000 de dolari americani) din această vânzare. Un număr de 42 de elefanţi urmează să fie exportaţi către destinaţii pe care guvernul nu le-a dezvăluit.
Namibia, o ţară semiaridă din sud-vestul Africii cu populaţie redusă, deţine aproape 28.000 de elefanţi, potrivit estimărilor oficiale. Guvernul a recurs la vânzarea de animale vii după ce a fost criticat că a împuşcat elefanţi pentru a controla suprapopularea. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Romeo Muyunda, a atribuit rezultatul licitaţiei mijloacelor financiare ale cumpărătorilor şi condiţiilor de desfăşurare a vânzării. „Este o licitaţie, astfel încât cumpărarea şi vânzarea se fac la întâmplare, nu există nicio garanţie, nici pentru vânzător, nici pentru potenţialii cumpărători”, a declarat el pentru AFP. Unii dintre potenţialii clienţi este posibil să se fi răzgândit deoarece „a existat multă publicitate negativă pe tema acestei vânzări”, a adăugat el.