Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Italia. Val de caniculă adus de anticiclonul denumit ”Lucifer”; ţara este afectată de incendii de vegetaţie

Un val de caniculă adus de anticiclonul denumit ”Lucifer” a lovit săptămâna aceasta Italia, ţară care a înregistrat miercuri o valoare record de temperatură, de 48,8 grade Celsius, în regiunea Sicilia, în Siracuza, informează AFP şi Reuters. Peninsula este afectată de cea mai fierbinte săptămână din această vară, iar dacă agenţia naţională de meteorologie va confirma valoarea înregistrată în Floridia din regiunea Sicilia, se va stabili un nou record pentru cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Italia. Recordul anterior, de 48,5 grade Celsius, a fost stabilit în 1999 tot în Sicilia.

În Calabria, vârful ”cizmei italiene”, şi în Sicilia, pompierii au avut 300 de intervenţii în 12 ore, iar şapte avioane Canadair au fost mobilizate încă din zorii zilei de miercuri, a anunţat departamentul pentru stingerea incendiilor. Un bărbat în vârstă de 77 de ani a murit miercuri în urma arsurilor suferite în timp ce încerca să se adăpostească în locuinţa sa care a fost cuprinsă de flăcări, într-o zonă rurală situată lângă Reggio Calabria.

”Încă o victimă a incendiilor. Ne pierdem istoria, identitatea noastră se transformă în cenuşă, sufletul ne arde”, a scris pe Facebook primarul din Reggio Calabria, Giuseppe Falcomata. Oficialul a solicitat populaţiei să nu se apropie de zonele afectate.

Madonie, o zonă muntoasă din apropierea capitalei siciliene Palermo, este asediată de câteva zile de flăcările alimentate de vânt şi de caniculă care distrug culturi, locuinţe şi structuri industriale. Guvernatorul din Sicilia, Nello Musumeci, a solicitat declararea stării de urgenţă naţională pentru Madoni. Ministrul Agriculturii, Stefano Patuanelli, a vizitat miercuri zona şi a promis ”asistenţă, pe care trebuie să o oferim celor care au pierdut totul”. ”De asemenea, trebuie să promovăm rolul agriculturii ca apărător al teritoriului. Trebuie să ne asigurăm că fermierul care are în grijă terenurile neproductive, cu o gestionare care serveşte la prevenirea incendiilor, este protejat şi susţinut”, a adăugat el. În Calabria, flăcările afectează în principal teritoriul Parcului Naţional Aspromonte, înscris de UNESCO pe lista geoparcurilor.

Preşedintele ONG-ului de mediu WWF Italia a cerut marţi ”intervenţia imediată a resurselor aeriene suplimentare”. ”În caz contrar, va fi prea târziu şi vom pierde pentru totdeauna o moştenire nepreţuită”, a atenţionat el solicitând, de asemenea, ”o monitorizare sporită la sol deoarece în zonele în care incendiile au fost stinse au fost înregistrate noi focare, aprinse evident de infractori fără scrupule”.

Nu este cruţată nici Sardinia, unde un crescător de animale în vârstă de 35 de ani suspectat că a declanşat un incendiu a fost arestat marţi – 13 focare au fost înregistrate doar marţi, şase dintre acestea necesitând intervenţii pe cale aeriană. Potrivit Coldiretti, principalul sindicat agricol, numărul incendiilor s-a triplat în această vară comparativ cu media din aceeaşi perioadă dintre anii 2008 şi 2020. ”Dacă, pe de o parte, şase din zece incendii sunt de origine criminală, pe de altă parte este necesar să subliniem consecinţele închiderii exploataţiilor agricole, absenţa supravegherii pădurilor de pe domeniul public”, a subliniat sindicatul în contextul în care peste o treime din Italia este acoperită cu păduri (11,4 milioane de hectare). ”Trebuie să punem capăt abandonului zonelor rurale”, a concluzionat Coldiretti.

În următoarele zile, anticiclonul responsabil de valul de caniculă care a cuprins Italia, denumit ”Lucifer”, se va deplasa spre nord, potrivit prognozelor, unde temperaturile vor ajunge la 39-40 de grade Celsius în weekend în Toscana (centru) şi Lazio (regiunea Romei).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?