Și în luna august, polițiștii vrânceni continuă activitățile de conștientizare pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor în perimetrul unităților de învățământ și în zona adiacentă acestora, în cadrul programului remedial de la școlile din comunele Păunești, Ploscuțeni, Popești și Vârteșcoiu.
În cadrul activităților au fost abordate cu prioritate teme referitoare la limitarea violenței și a bullying-ului, pentru formarea unor comportamente responsabile și sănătoase în rândul elevilor, utilizarea în siguranță a internetului și importanța respectării regulilor de circulație.
Discuţiile au fost interactive, recomandările făcute fiind transmise într-o manieră mai puţin formală, prin joc, aplicaţii practice şi metode interactive.
Atât școlarilor, cât și preșcolarilor le-a fost explicat pe înțelesul lor, ce presupune bullying-ul și cui trebuie să se adreseze în cazul în care se află într-o asemenea situație.
Bullying = faptele prin care o persoană este intimidată, hărţuită, chiar terorizată. Ea este supusă unor agresiuni verbale, psihice şi chiar fizice, devenind ţinta unor răutăţi cum ar fi: tachinarea sau luarea în derâdere, bârfirea sau poreclirea, excluderea din cercul de amici, înghiontirea sau îmbrâncirea.
Agresiunile se pot petrece atât față în față, cât și în mediul online.
Atunci când intraţi pe Internet:
- Nu intraţi pe site-uri nepotrivite pentru vârsta voastră;
- Nu deschideți email-uri, fișiere, pagini Web pe care le primiți de la persoane pe care nu le cunoașteți sau în care nu aveți încredere. De asemenea, nu instalați programe pe care nu le cunoașteți;
- Nu dați parola nimănui, cu excepția părinților sau al celui care răspunde de voi;
- Fiți atenți la cei care vor să știe prea multe. Nu daţi niciodată date personale (nume, adresa) sau fotografia celor cu care corespondaţi pe Internet. Nu stabiliţi întâlniri cu persoane pe care le cunoașteţi doar de pe Internet ;
- Aveți încredere în instinctele voastre: dacă cineva vă face să vă simțiți inconfortabil, ieșiți de pe internet;
Dacă aveți un copil în postura de victimă învațați-l să urmeze câțiva pași pentru a evita și ieși din situații neplăcute.
- evită să te afli în preajma colegilor violenți.
- fă-ți prieteni pentru a te ajuta să faci față conflictelor și problemelor;
- cere sprijinul învățătoarei, dirigintelui, profesorului, consilierului școlar pentru a găsi împreună soluții de a stopa aceste situații.
Dacă aveți un copil în postura de agresor învațați-l cum să-și gestioneze frustrările, cum să-și exprime nemulțumirile și așteptările.
- discuții prin care să înțeleagă postura în care se expune și să conștientizeze consecințele grave pe care le poate avea;
- oferiți exemple de comportare pozitivă în situații de stres;
- tratați copilul cu respect
Comunicat IPJ Vrancea, 12 august 2021