GALERIE FOTO: Teren nou de sport în comuna Jitia

0
256

Autoritățile locale din comuna Jitia au inaugurat zilele trecute primul teren modern de sport multifuncțional, care are în componență și vestiare. Momentul inaugurării i-a adunat laolaltă pe localnicii din comună, elevi, profesori, reprezentanți ai poliției, dar și oaspeți din alte localități din județul vecin. Slujba de inaugurare a fost oficiată de părintele Laurențiu Rotaru, după care a urmat momentul mult așteptat, respectiv tăierea panglicii. Primarul Ion Păun, alături de directorul Școlii Jitia, Gabriel Lalu, au tăiat banda de tricolor care a marcat debutul desfășurării activităților sportive, dar și a competițiilor de acest gen ce vor fi găzduire pe terenul în cauză. La momentul festiv a luat parte și viceprimarul localității Vasile Zamfiroiu, cel care face echipă foarte bună cu primarul Ion Păun, în dezvoltarea localității.

          „Dragi jitieni, vă invit pe toți să vă bucurați de această realizare a comunei noastre. Este un moment aparte mai ales că odată cu inaugurarea acestui teren de sport modern, este și sărbătoarea Sfântului Pantelimon și vă rog să vă aduceți aminte că în urmă cu 30 de ani, era ziua comunei Jitia. Aici, pe acest loc, cu acea ocazie, se organizau bâlciuri frumoase, la care participa toată suflarea comunei. Am ales să facem inaugurarea acestui teren care a costat în jur de 4,6 miliarde lei vechi. Noi, generațiile noastre, ne-am chinuit pe piatră, așa am jucat mingea cum se spune. Trebuia o dată să ajungem și noi la condiții normale pentru copiii noștri și așa am realizat un obiectiv de interes de care nu multe comune de pe Valea Râmnicului beneficiază. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine, Consiliului Local Jitia, colectivul din Primăria Jitia, care m-au sprijinit, de la conducerea Consiliului Județean Vrancea care a fost, respectiv fostului președinte Marian Oprișan care m-a sprijinit la orice moment. Tuturor vă doresc multă sănătate și să dea Dumnezeu să ne bucurăm cu toții de lucrurile pe care le facem la nivel de comună”, a spus Ion Păun, primarul comunei Jitia.

Printre cei prezenți la inaugurare s-a numărat și fostul primar al localității, Neculai Noapteș, ajuns la o vârstă venerabilă, dar care este prezent la toate evenimentele din localitate, se bucură de realizările comunei și le dă sfaturi celor mai tineri. „Îi mulțumesc și domnului primar Neculai Noapteș, care este alături de noi ca de fiecare dată. În numele tuturor îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru comuna Jitia. Noi cei de astăzi îi urmăm exemplul și îi dorim să fie sănătos alături de familia sa. Mereu îl așteptăm să ne fie alături așa cum poate dumnealui”, a mai spus primarul Ion Păun.

După oficierea slujbei religioase și luările de cuvânt, pe terenul de sport s-a desfășurat prima competiție sportivă. Din cauza pandemiei, întrecerile sportive au fost interzise, iar acum echipele de fotbal ale localităților Bordești, Jitia și Vintileasca și-a disputat supremația în cadrul Cupei Văii Râmnicului. În urma meciurilor disputate și arbitrate de profesorul antrenor Cosmin Popa de la Focșani, clasamentul a fost următorul: locul I Școala Gimnazială „Învățător Gheorghe Asănache” Bordești – profesor Aurel Șelaru, locul II – Școala Gimnazială Jitia – profesor Gabriel Lalu și locul III Școala Gimnazială Vintileasca, profesorii coordonatori Costeluța Tudose și directorul Fănel Crucean. Participanții au primit diplome, un pachețel și suc din partea organizatorilor.

          „Este o realizare remarcabilă a conducerii localității în frunte cu domnul primar Ion Păun. Pentru noi este foarte binevenit acest teren de sport modern și le mulțumim tuturor celor care au pus umărul la ridicarea acestui edificiu. Inaugurăm terenul cu un joc de fotbal între echipele de la Bordești, Jitia și Vintileasca”, a spus Gabriel Lalu, directorul Școlii Jitia. Cum Jitia este o localitate păstrătoare a datinilor și obiceiurilor strămoșești și este vestită la nivel local, județean și național, pe proaspătul teren de sport au evoluat Ansamblul „Chindia” al Școlii Jitia și deja celebrul de acum „Brâul de la Jitia”, formații de dansuri conduse și dirijate de pasionații oameni de cultură străbună Lucian și Petruța Lalu. Momentul artistic a fost urmărit și aplaudat de cei prezenți la eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here