GALERIE FOTO: Poveștile oamenilor în uniformă. Lt. col. Gabriel Oprea, șeful Centrului Operațional din cadrul ISU Vrancea

0
2030

Pe umerii săi apasă o responsabilitate foarte mare, însă lt. col. Gabriel Oprea, șeful Centrului Operațional din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Anghel Saligny‟ al județului Vrancea, își iubește atât de mult meseria, încât spune că nu simte nici încărcătura emoțională, și nici oboseala din timpul misiunilor sau a îndatoririlor de serviciu. Născut și crescut în Focșani, în vecinătatea Detașamentului de Pompieri Focșani, Gabriel Oprea a descoperit încă din copilărie frumusețile acestei profesii aventuroase prin intermediul unui unchi care a fost pompier la ISU Vrancea.

Îmi amintesc că a fost un incendiu la o locuință din Focșani, în zona Obor, la care am asistat și eu din postura de «spectator». Flăcările erau destul de înalte, oamenii, în mare parte, erau panicați și speriați, iar ceea ce m-a surprins a fost devotamentul și curajul pe care l-au avut pompierii la momentul respectiv, pentru că tehnica de intervenție din anii ‵90 nu era asemănătoare cu  cea de astăzi.

          Atunci, posibilitățile de intervenție erau mult mai limitate, astfel că era nevoie de mult curaj pentru a putea salva persoanele aflate în pericol. Încă de mic copil m-a impresioanat faptul că, în momentul în care ajungeau la intervenție, pompierii uitau de tot și se concentrau pe ceeea ce aveau de făcut. Totodată, m-a atras faptul că lucrul în echipă le dădea puterea de care aveau nevoie pentru a putea ajuta și salva oamenii. Cred că dragostea față de pompieri izvorăște și din dorința de a-mi ajuta semenii, pe care am moștenit-o de la mama‟, spune Gabriel Oprea.

Așa se face că liceanul Gabriel Oprea, elev al Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu‟ din Focșani, care se pregătea să se înscrie la Academia de Studii Economice din București, s-a hotărât în clasa a XI-a să urmeze cursurile Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Al. I. Cuza‟ din București. Vrânceanul își amintește cu plăcere de anii studenției, și în special de ieșirile cu colegii pe care-i consideră „o familie‟.

Practică la Galați. Inundații 2005: „Am găsit o bătrânică cu două păsări în brațe, urcată undeva pe o anexă‟

Pompierii pot fi considerați supereroi pentru că, de multe ori, sunt oamenii potriviți la locul potrivit. În timpul anilor de facultate, vrânceanul Gabriel Oprea a făcut practică atât la București, cât și în Focșani și Galați. „În anul IV, pe vremea când am făcut practica la Galați, am participat la intervențiile de salvare dintr-un sat din comuna Cosmești, dar și în localitatea Independența și în alte câteva localități limitrofe Tecuciului. Când am intervenit în satul din comuna Cosmești în sprijinul subofițerilor din cadrul Stației de Pompieri Tecuci, am găsit o bătrânică cu două păsări în brațe, urcată undeva pe o anexă, care refuzaze să plece.  Eu am fost cel care a reușit să o determine să coboare, ulterior, am transportat-o pe un teren de fotbal unde se amenajase o tabără pentru sinistrați.

După ce și-a mai revenit puțin din starea aceea de șoc, bătrânica a venit la mine, m-a luat în brațe și, plângând, mi-a mulțumit spunându-mi că, dacă nu eram noi să o salvăm, ea poate că nu mai era în viață. E greu de spus ce am simțit atunci… însă mi-am dat seama încă o dată cât de importantă și frumoasă este meseria de pompier‟, spune Gabriel Oprea.

În 2007, vrânceanul a fost repartizat la ISU Vrancea unde a fost încadrat pe postul de Ofițer III în cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Această funcție avea să-l pregătească pentru ceea ce a urmat în 2009 când, în urma unui concurs, a obținut postul de comandant al Stației de Pompieri (SP) Vidra, subunitate care, spune pompierul vrâncean, ocupă un loc aparte în inima sa.

Timp de aproximativ două săptămâni, Gabriel Oprea a participat la intervenții alături de comandantul SP Vidra care se pregătea să iasă la pensie la vremea aceea. „De multe ori ajungeam direct la misiuni. În acea perioadă am acționat la câteva intervenții de amploare. Îmi aduc aminte că, într-o dimineață ploioasă de toamnă, am fost anunțați că în satul Putna din comuna Bolotești se produsese un incendiu la o locuință și exista posibilitatea  de propagare la alte două case, plus anexe. A fost o intervenție destul de grea, a explodat chiar și o butelie și, din păcate, au ars trei locuințe și mai multe anexe. Din fericire, am reușit să limităm propagarea incendiului, fără a fi înregistrate victime. Atunci am realizat că mă apăsa pe umeri o responsabiltiate mult mai mare decât am avut în acea perioadă de inițiere la Focșani‟, recunoaște Gabriel Oprea.

Curajul de a înfrunta focul

La Stația de Pompieri Vidra, Gabriel Oprea a găsit o echipă de oameni curajoși și pasionați care știu să-și îndeplinească cu profesionalism misiunile astfel încât cetățenii să se simtă în siguranță. A participat la multe intervenții alături de pompierii militari de la Vidra, și le este recunoscător pentru faptul că de fiecare dată s-au întors cu toții sănătoși la subunitate. „În urmă cu aproximativ 11 ani, am intervenit la un incendiu izbucnit la o pensiune cu două etaje din Lepșa. Până să ajungem la locul intervenției, patronul, împreună cu angajații, au riscat și au intrat în interior pentru a evacua/salva bunurile aflate la parter. Când am ajuns, una dintre primele măsuri pe care le-am luat, cu sprijinul colegilor de la poliție, a fost să încercăm să convingem atât proprietarul, cât și angajații să înțeleagă riscul la care se supun și să iasă din zona de pericol.  Surse de alimentare cu apă nu prea aveam. Singura sursă de la care ne-am și alimentat a fost păstrăvăria, reușind să realizăm un dispozitiv de câteva sute de metri cu motopompele din dotare. A fost o intervenței destul de dificilă, însă, întotdeauna am găsit în echipa pe care am avut onoarea să o am în subordine la Vidra, puterea de a merge mai departe‟, mai spune Gabriel Oprea.

          După trei ani de activitate la SP Vidra, Gabriel Oprea a revenit la Detașamentul de Pompieri Focșani, fiind încadrat pe funcția de comandant al Detașamentului, pentru ca în 2018 să fie împuternicit șef Centru Operațional. Responsabilitățile erau mult mai mari, însă pompierul vrâncean știa pe ce drum pornise și nu s-a lăsat condus de emoții.

Ce le dă putere pompierilor atunci când pleacă la intervenții?! Dragostea și prețuirea față de viața semenilor. Pompierii adevărați sunt cei care îmbracă haina militară pentru că-și doresc să vină în sprijinul cetățenilor, fără a aștepta nimic în schimb. Cu toate acestea, sunt momente în care actele de eroism ale pompierilor sunt recunoscute și premiate.

O intervenție, din ultima perioadă, cu un puternic impact emoțional la care am participat, a fost un accident rutier cu victime multiple produs în data de 16.06.2020 pe DN 2 D, pe raza localității Bolotești, în urma căruia a fost activat Planul Roșu de Intervenție. În accident au fost implicate un microbuz și un autoturism, iar în urma impactului a rezultat decesul ambilor conducători auto și vătămarea corporală a 16 persoane. Pe timpul intervenției m-am implicat direct în coordonarea operațiunilor de salvare, triaj și predarea victimelor către ambulanțe, asigurarea fluxului informațional-decizional, colaborarea cu celelalte forțe participante la intervenție și respectarea procedurilor specifice de intervenție.

          În astfel de situații, în condiții de stres și impact emoțional puternic, e nevoie de multă stăpânire de sine pentru a putea evalua rapid atât riscurile la care sunt expuse victimele, cât și personalul destinat intervenției; de altfel, trebuie să iei cele mai bune decizii pentru diminuarea riscurilor și să poți asigura desfășurarea intervenției în condiții de siguranță și, implicit, să limitezi efectele negative produse. Ca urmare a modului de coordonare a intervenției, anul acesta, cu ocazia aniversării Zilei Protecției Civile din România la data 28 februarie, am fost recompensat cu Placheta de onoare a I.G.S.U. pentru evidențierea în mod deosebit în executarea misiunilor încredințate, fapt ce mă onorează și mă responsabilizează în același timp‟, spune Gabriel Oprea.

„Ar trebui să învățăm să trăim azi, nu mâine!‟

Tatăl unui băiețel în vârstă de 8 ani, Gabriel Oprea spune că atunci când își vede fiul, „dispar toate grijile și toată oboseala. El e minunea mea de care sunt foarte mândru. Până acum ceva timp, îmi spunea că-și dorește să devină pompier dintr-un singur motiv: să mă ajute pe mine. I-am spus, în schimb, că trebuie să facă în viață ceea ce-i place lui, și că îl voi lăsa să-și aleagă cariera, la fel cum bunicii lui au procedat în cazul meu‟.

De la viitorul apropiat, lt. col. Gabriel Oprea își dorește sănătate și putere de muncă. „Îmi doresc să am cel puțin aceleași rezultate pe care le-am avut până acum, rezultate pe care nu aș fi putut să le obțin, dacă nu aș fi avut alături echipa de la ISU Vrancea. De asemenea, sper ca peste ani, fiul meu să fie la fel de mândru precum este acum de tatăl lui, și să știe că și eu sunt mândru de el. Cred că meseria aceasta m-a ales, nu invers. Este o meserie nobilă care mi-a adus enorm de multe satisfacții, și care nu contenește să mă surprindă.În încheiere, aș dori să mulțumesc atât familiei de acasă, cât și celei de pompieri, în sânul cărora, mi-am găsit de fiecare dată echilibrul și puterea de a merge mai departe, și care m-au ajutat să devin omul de azi‟, mai spune Gabriel Oprea.

Îl felicităm pe lt. col. Gabriel Oprea pentru profesionalismul și dăruirea cu care-și practică meseria și îi dorim atât lui, cât și pompierilor vrânceni, sănătate și putere de muncă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here