Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

FOTO: Timp de cinci zile, polițiștii au desfășurat în Focșani activități cu „caracter preventiv-reactiv”; au dat AMENZI de peste 26.000 de lei

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU UN CLIMAT DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

În perioada 24-28 iulie a.c., peste 60 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, economic, luptători de la acțiuni speciale au acționat pentru asigurarea unui climat de corespunzător de ordine și siguranță publică, pentru combaterea faptelor antisociale, a cauzelor generatoare de accidente rutiere, cât și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură economică-financiară. Activitățile au avut caracter preventiv-reactiv și s-au desfășurat în municipiul Focșani. În acest context, polițiștii focșăneni au verificat 57 de unități economice și producători agricoli, au legitimat peste 160 de persoane și au controlat 148 de autovehicule. În urma verificărilor, au fost constatate și aplicate 53 de sancțuni contravenționale, în valoare de peste 26.000 de lei.

Astfel, polițiștii rutieri au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G 195/2002 și au reținut 7 permise de conducere, toate pentru consumul de alcool la volan. Totodată, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.  Polițiștii de ordine publică au aplicat 5 sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991 republicată și 2 sancțiuni contravenționale conform Legii 145/2014, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol. Alte sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,  OUG 55/2002  privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

O sancțiune, în cuantum de 1000 lei a fost aplicată de către reprezentanții Comisariatul Judetean Pentru Protectia Consumatorului Vrancea pentru încălcarea OUG 21/1992 privind protecția consumatorilor. În același interval de timp, polițiștii de la economic au verificat societăți comerciale,  aplicând o sacțiune contravențională cu amendă în cuantum de 10000 de lei, conform O.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

          Exemple semnificative:

1.Duminică, 25 iulie a.c., în timp ce efectuau controale în Târgul Obor din municipiul Focșani, polițiștii Biroului de Ordine Publică au identificat o societate comercială, cu sediul în județul Galați, care comercializa produse de curățenie, fără a deține documente legale de proveniență și însoțire. Produsele comercializate până la momentul controlului, în valoare de peste 700 de lei, nu aveau aplicate etichete cu explicații în limba română. În acest caz, a fost solicitat sprijinul polițiștilor de la investigarea criminatății economice și al comisarilor CJPC, fiind aplicată o sancțiune contravențională la OG 28/1999 și confiscarea sumei rezultate din comercializarea produselor. De asemenea, societatea a fost sancționată de comisarii din cadrul CJPC Vrancea cu amendă pentru nerespectarea OUG 21/1992 privind protecția consumatorilor.

  1. Miercuri, 28 iulie a.c., ora 12.00, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat o femeie, de 32 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce comercializa țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă. Astfel, asupra acesteia au fost descoperite 800 de țigarete, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Activităţile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor continuă, pentru reducerea numărului de fapte antisociale, prin prezenţa activă a poliţiştilor în mijlocul vrâncenilor.

Comunicat de presă IPJ Vrancea, 29 iulie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?