GALERIE FOTO: „Muguri de versuri”, activitate a Centrului de Tineret Focșani

0
149

În data de 27 iulie s-a desfășurat activitatea „Muguri de versuri” din cadrul proiectului de și pentru tineret „Tinerii în CENTRU” organizat de Centrul de Tineret Focșani. Proiectul este organizat în perioada 17 mai – 10 noiembrie 2021 și are ca scop facilitarea dezvoltării personale a tinerilor de județ, deprinderea unor abilități de comunicare, prin organizarea unor ateliere de lucru. La activitatea de marți – 27 iulie, care a fost organizată în colaborare cu scriitorul Adrian MATEI, au participat 18 tineri de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea – MF Odobești, Colegiul Tehnic „Valeriu Cotea”, Colegiul Național „Al.I.Cuza” și Liceul de Artă „Gh.Tattarescu”.

Participanții au fost coordonați și însoțiți de doamnele Mihaela Paraschivescu și Chipăilă Alina din cadrul D.G.A.S.P.C. Vrancea – MF Odobești, doamnele profesoare Elena Micu Iliescu și Oana Săcăluș de la Colegiul Tehnic „Valeriu Cotea și doamna Monica – Elena Sandu de la Școala Gimnazială „Anghel Saligny” Focșani.“Ne-am înconjurat azi de tineri minunați, deschiși spre literatură, comunicarea cu ei fiind facilă și creativă. Trecerea prin poezia de dragoste, de la Alecsandri până la Păunescu, a scos la iveală, din sufletele lor inocente, adevărate comori literare așezate în cuvinte bine ticluite. Admirabili au fost și când au luat parte la o scenetă – o poveste de dragoste cu tente umoristice, reprezentația actoricească smulgând aplauze și râsete din partea participanților. Personal, m-am bucurat de prezența acestor tineri încântători care m-au fascinat și de la care, recunosc, am multe de învățat.” – ne-a declarat scriitorul Adrian MATEI, la sfârșitul activității.

Centrul de Tineret Focșani – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea mulțumește participanților la proiectul de tineret „Tinerii în CENTRU” , școlilor și liceelor partenere, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, precum și coordonatorilor acestora! Mulțumim din suflet colaboratorului nostru din acest proiect, scriitorului Adrian MATEI, cel care a fost în mijlocul tinerilor pe parcursul a două ore și care i-a învățat pe aceștia să se exprime în „Muguri de versuri” !

Proiectul va continua și săptămâna viitoare cu alte două activități, una care se va desfășura la Centrul de Tineret Focșani în data de 3 august, iar pe data de 4 august activitatea se va desfășura la DGASPC Vrancea.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here