ULTIMA ORĂ! Primăria Soveja, despre cazul copiilor dispăruți: erau bătuți, degetele strânse la ușă; DGASPC: Vor fi dați unei familii în plasament

0
1223

O poveste tristă în care nu am fi vrut să fim parte. O poveste care are în spate multe necunoscute, urâte, dramatice, care vor lăsa semne adânci, sechele, în sufletele și caracterele acestor copii.
I-am găsit ascunși într-o hazna nefolosită a unei case nelocuite, nu departe de locuința lor.

Fugiseră pentru că acasă nu e „acasă” pentru ei iar teroarea zilnică, lipsa părinților, a educației, a dragostei și căldurii părintești lipsește cu desăvârșire. Iar dacă acestea lipsesc, acești doi mici pui de om mai au parte și de bătăi, de strânsul degetelor la încheietura ușii, de lovituri cu ce se apucă și unde se apucă…. E grea copilăria lor și, din nefericire, nici viitorul nu știm cum va fi.

Sunt copii isteți, energici, care la cluburile extra școlare s-au comportat exemplar și care, în afara „familiei”, au arătat că sunt copii normali.
Depinde de noi, cei „mari”, să demonstrăm că nu-i procreăm doar pentru a avea numere și nu ființe pe care să le iubim, să le educăm și să le creștem în medii sănătoase. Societatea va fi ceea ce modelăm acum. (Facebook/Primăria Soveja)

 

Cu privire la situața celor doi copii, D.G.A.S.P.C Vrancea a transmis, în urmă cu puțin timp, următorul comunicat:

INFORMARE

 

În data de 26.07.2021, Secția 10 Poliție Rurală Panciu a sesizat Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență, din subordinea D.G.A.S.P.C Vrancea, cu privire la situația de risc în care se află doi minori, pe raza localității Soveja, jud. Vrancea.

Minorii, având vârste de 9 și 10 ani, au plecat voluntar de la domiciliu în data de 25.07.2021 și nu au mai revenit, ulterior fiind găsiți într-o locuință abadonată.

Aceștia se află în prezent într-un centru din subordinea DGASPC Vrancea,  unde beneficiază de servicii sociale de specialitate, fiind totodată incluși într-un program de evaluare și consiliere psihologică, urmând a fi mutați pe parcursul zilei de astăzi la o familie de asistenți maternali profesioniști.

Tatăl a înțelels că este în interesul minorilor să beneficieze de măsură de protecție specială până la clarificarea situației și remedierea eventualelor probleme identificate, exprimându-și acordul pentru preluarea celor doi copii.

În momentul de față este în derulare evaluarea inițială a acestui caz, iar D.G.A.S.P.C. Vrancea va lua toate măsurile legale în interesul superior al minorilor

sursă foto: Primăria Soveja

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here