ULTIMA ORĂ! VIDEO și FOTO! Meditații în Casa Domnului. Elevii vrânceni cu rezultate deosebite la Bac, premiați la Biserica ,,Ilie Tesviteanul” din Focșani 

0
1981

Beneficiarii proiectului  „O şansă pentru fiecare”, ajuns, anul acesta, la ediția cu numărul IX, și care au obținut rezultate deosebite la Bacalaureat în urma orelor de pregătire gratuită, au fost premiaţi în această dimineață în curtea Bisericii militare „Ilie Tesviteanul” din Focşani. La festivitatea de premiere au participat inițiatorii proiectului, pr. Ionel Vrînceanu și Mihaela Tătaru, echipa cadrelor didactice care s-au oferit voluntar să-i ajute pe elevi să promoveze examenul de Bacalaureat și câțiva dintre absolvenții de liceu ai căror rezultate au fost apreciate. 

,,E o plăcere și o bucurie că a vrut Dumnezeu să ne reîntâlnim după un an atipic în care a trebuit să ne reorientăm și, cu bunăvoința dumneavoastră, să continuăm acest proiect în mediul online. Eu nu am nimic de spus decât să-i mulțumesc bunului Dumnezeu și dumneavoastră personal pentru că ați avut disponibilitate și dragoste ca să continuăm acest proiect deosebit, chiar dacă în mediul online, și să reușim să acordăm, prin proiectul nostru, o șansă tinerilor care vor să-și aprofundeze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat”, a spus pr. Ionel Vrînceanu.

Înainte de a afla numele elevilor care urmau să fie premiați, pr. Ionel Vrînceanu a rostit rugăciunea ,,Tatăl Nostru” și i-a binecuvântat pe cei prezenți.

,,Anul acesta, știți cu toții că nu a fost comod pentru nimeni, pentru că această pandemie nu a făcut decât să ne distanțeze, iar pe voi, elevii, să vă priveze de foarte multe drepturi pe care le-ați fi putut avea. A fost un an foarte greu, și cu toate astea, rezultatele sunt îmbucurătoare. O să fac o trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat în acest an în care nu am putut să ne desfășurăm activitatea decât exclusiv online. În primul rând, vreau să-i mulțumesc părintelui Ionel Vrînceanu, inițiatorul acestui minunat proiect. Dânsul este modelator  de suflete, este inițiatorul și  cel care mi-a dat girul atunci când am pornit pe acest drum, care mi s-a părut destul de frumos. Cred că împreună am făcut o echipă și am reușit să aducem cadre didactice de excepție, ca voi să aveți rezultate cât mai bune. Proporția pentru un rezultat foarte bun este munca la clasă, munca la biserică și studiul individual. Vreau să vă felicit pentru efortul pe care l-ați depus pentru a obține aceste rezultate”, a spus Mihaela Tătaru.

Anul acesta, echipa cadrelor didactice  fost formată din: Anca Balosin, profesor de Biologie; Constanța Giurcan, profesor de Istorie; Nelu Taman, profesor de Istorie; Elena Manole, profesor de Limba și literatura română; Gina Sava, profesor de Limba și literatura română; Florin Cristea, profesor de Geografie; Diana Burlacu, profesor de Geografie; Alexandru Tănasă, profesor de Matematică și Ana Maria Boicu, profesor de Logică și Filosofie.

Conform clasamentului general, premianții grupei de pregătire de anul acesta sunt:

1. Cristina Ilie de la Colegiul Național ,,Al. I. Cuza” Focșani cu media 9.68;

2. Giulia Vasile de la Colegiul Național Pedagogic ,,Spiru Haret” din Focșani cu media 9.58;

3. Francesca Gâscă de la Colegiul Economic ,,Mihail Kogălniceanu” din Focșani cu media 9.58,

4. Sabina Murgoci de la Colegiul Național ,,Al. I. Cuza” Focșani cu media 9.43,

5. Ionuț Păroiu de la Colegiul Economic ,,Mihail Kogălniceanu” din Focșani cu media 9.33.

Premianții grupei de pregătire, în funcție de notele obținute la materii sunt:  Sabina Murgoci (C.N.C) cu nota 9.90 la Logică, Ana Maria Hîrcan (Colegiul Pedagogic) cu nota 7.40; la Matematică: Ionuț Păroiu (CEMK) cu nota 10, Giulia Vasile (Colegiul Pedagoci) nota 9.40, Andreea Atudorei (CEMK) nota 9.25, Liliana Vrote (CEMK) nota 8.95 și Ionuț Robu (CEMK) nota 8.95; la Limba și literatura română: Giulia Vasile (Colegiul Pedagogic) nota 9.55, Andreea Bornaz  (Colegiul Pedagogic) nota 9.20, Francesca Gâscă (CMEK) nota 9.10 și Cristina Ilie (CNC) nota 9.05; la Geografie: Cristina Ilie (CNC) nota 10, Ion Nicolae Cociu (CEMK) nota 10, Giulia Vasile (Colegiul Pedagogic) nota 9.80, Andrei Scîrlet (CEMK) nota 9.75, Ana Maria Dumitru (Colegiul Pedagogic) nota 9.75, Francesca Gâscă (CEMK) nota 9.65, Ionuț Robu (CEMK) nota 9.65 și Andreea Bornaz (Colegiul Pedagogic) nota 9.65 și la Istorie: Cristina Ilie (CNC) nota 10, Sabina Murgoci (CNC) nota 9.50 și Adelina Onofrei (CNU) nota 9.40.

,,Viața v-a făcut un bine prin acești oameni, să nu uitați să dați binele mai departe”

Festivitatea de premiere s-a încheiat cu un schimb de impresii între profesori și elevi. Chiar dacă unii dintre aceștia nu au putut participa la acest eveniment, bucuria întâlnirii față în față, între beneficiarii proiectului ,,O șansă pentru fiecare” și profesorii lor, a fost emoționantă. Profesoara de Geografie, Diana Burlacu, s-a alăturat acestui proiect în urmă cu un an, însă spune că de mult timp îl urmărea și aprecia munca și efortul depuse. ,,Dragii mei, felicitări pentru că ați știut să profitați de șansa pe care v-a oferit-o viața. Mulți ați fost, puțini ați rămas. Mergem pe principiul că a rămas cine trebuia. Viața v-a făcut un bine prin acești oameni. Să nu uitați să dați binele mai departe pentru că binele dat mai departe vă va face pe voi oameni mai frumoși”, a spus prof. Diana Burlacu.

Deși nu a putut participa la eveniment, prof. Elena Manole le-a transmis un mesaj tuturor celor care au participat anul acesta la proiectul inițiat de pr. Ionel Vrînceanu și Mihaela Tătaru ,,Dragi absolvenți, ați reușit! Iată că v-ați depășit frica, emoția, neîncrederea și imediat ce ați susținut examenul de BAC, v-ați mai înlăturat niște bariere! Împreună, anul acesta, am avut parte de o nouă experiență: lecțiile online. A fost o premieră pe care nu ne-am fi dorit-o, ratând ceea ce generațiile din urmă au primit – binecuvântarea și speranța locului unde ne desfășurăm pregătirea! – În Casa Domnului tinerii au primit nu doar informații și suport ca să rezolve bine niște exerciții, ci calda îmbrătișare a sfinților din fiecare icoană, și mai ales a Maicii Domnului. Acesta a fost singurul meu regret din acest an, că nu v-am putut oferi chiar… totul!

 Însă, timpul nostru a fost de calitate, datorită vouă. Ați fost o generație muncitoare, foarte responsabilă, pragmatică și foarte empatică! Bravo fiecăruia! Mi-a plăcut dorința voastră de muncă, spiritul de inițiativă, buna creștere și avântul spre a reuși! Felicitări încă o dată și vă trasmit să obțineți ce vă spune sufletul vostru! Când faci ceva cu pasiune, așa cum eu, și fiecare dintre membrii proiectului o facem de câțiva ani buni, ți se deschide calea! Curaj în continuare!”.

Recunoscători și emoționați la rândul lor, elevii premiați au ținut să le mulțumească profesorilor care și-au rupt din timpul lor astfel încât să-i ajute să depășească emoțiile examenului maturității și să obțină rezultate notabile. ,,Am știut că rezultatele de la Bacalaureat nu mă definesc ca persoană și nu mă vor face mai specială decât ceilalți absolvenți, însă, eram conștientă că acestea mă vor ajuta să fac un prim pas în îndeplinirea unui vis, acela de a urma o facultate care mă va pregăti pentru o viitoare carieră în justiție. Pe parcursul acestui an, cu ajutorul cadrelor didactice de la liceu, care au pus baza cunoștințelor mele, cât și cu susținerea profesorilor de la orele de pregătire ale bisericii, am reușit să obțin o medie cu ajutorul căreia am ajuns studentă la Facultatea de Drept a Universității Al. I. Cuzadin Iași„, a spus Cristina Ilie.

Din cei 53 de elevi care s-au înscris inițial în proiect, au mai rămas aproximativ 32, spune Mihaela Tătaru. ,,Am fost foarte onorată în momentul în care am aflat că o să fac parte din acest proiect. Am învățat foarte multe lucruri, le apreciez pasiunea și empatia pe care le-au avut față de noi și le mulțumesc, iar pe viitor, le doresc multă răbdare cu viitorii elevi și să reușiți să faceți fericiți cât mai mulți elevi, cum și eu am fost fericită la rândul meu” a spus  Francesca Gâscă

Cuvinte de mulțumire pentru inițiatorii proiectului a avut și Andreea Bornaz: ,,Vreau să mulțumesc în primul rând părintelui Ionel Vrânceanu și doamnei Mihaela Tătaru. Am fost surprinsă să văd oameni cu inițiativă, oameni de care nu este nevoie să tragi ca să facă un bine, și oameni care știu să motiveze elevii, să-i facă să se simtă în largul lor. Vă doresc să continuați așa și anul viitor și sper ca viitorii elevi ai dumneavoastră să fie ca voi și să devină niște persoane care vor ști ce oameni i-au motivat și i-au format”.

Cu promisiunea că vor face tot posibilul pentru a ajunge oameni educați care vor contribui la un viitor prosper, viitorii studenți și-au luat la revedere de la profesorii care au contribuit la reușita lor în ceea ce privește nota la Bacalaureat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here