Handbal – Focșănenii și-au stabilit, în mare, programul jocurilor de pregătire!

0
221
  • Primele partide vor fi săptămâna viitoare, cu HC Buzău

Handbaliștii CSM Focșani 2007 continuă antrenamentele în vederea participării la competițiile acestui sezon. Dalibor Cutura și Marko Isakovic au lucrat cu ei la Stadionul Milcovul, la sala de forță și în Sala Polivalentă, pentru a le asigura o pregătire completă, așa cum au făcut și în sezonul încheiat pe locul al cincilea în Liga Națională după un spectaculos tur de forță, cu nouă victorii consecutive în campionat și Cupa României.

Conducerea echipei a reușit să convină câteva meciuri de pregătire, chiar dacă a întârziat demersurile în acest sens din cauza situației confuze a semnării contractelor de activitate sportivă pentru antrenori și foarte mulți jucători. Primele meciuri vor fi săptămâna viitoare, cu HC Buzău. Joi, de la ora 18:00, în Sala Polivalentă și sâmbătă, de la ora 12:00, în deplasare. Vor fi teste grele pentru focșăneni, buzoienii, care alcătuiesc o formație puternică, având evoluții foarte bune în trecuta ediție de campionat. La jumătatea lunii august, în zilele de 14 și 15, CSM Focșani 2007 va participa la Cupa Vaslui, alături de formația locală CSM, antrenată din această vară de Gabriel Armanu, HC Buzău și CSU din Suceava.

La patru zile de la reunirea lotului, Dalibor Cutura mi-a spus că toți jucătorii sunt sănătoși și că au o foarte mare dorință să se pregătească pentru sezonul oficial și că muncesc cu foarte mare seriozitate pentru aceasta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here