Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, pentru o misiune de căutare-salvare a doi copii de 14, respectiv 15 ani care s-ar fi înecat în Siret, în localitatea Braniştea, a informat ISU Galaţi. Potrivit sursei citate, în zona respectivă s-au deplasat o autospecială, echipajul cu barcă şi APIC, echipajul SMURD tip C de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi şi Elicopterul 346.
„Anunţul la 112 a fost făcut de un pescar, nu au fost daţi dispăruţi de aparţinători. Echipajele de căutare se retrag în acest moment, căutările celor doi băieţi din localitatea Şerbeştii Vechi vor fi reluate mâine (duminic – n.r.), începând cu ora 6 dimineaţa”, au transmis reprezentanţii ISU Galaţi.
Echipajele de căutare-salvare ale ISU Galaţi au găsit, luni dimineață, trupul neînsufleţit al unuia dintre cei doi copii dispăruţi sâmbătă seara în apele râului Siret, în zona localităţii Braniştea, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Eugen Chiriţă. Potrivit acestuia, este vorba de adolescentul în vârstă de 14 ani. Câteva ore mai târziu, echipajele de căutare-salvare ale ISU Galaţi au găsit trupul neînsufleţit al celui de-al doilea copil dispărut, sâmbătă seara, în apele râului Siret. Adolescentul în vârstă de 15 ani a fost găsit în zona podului peste râul Siret de la Şendreni.