FOTO: CNU Focșani, locul I la nivel național la limba română. Prof. Maria Zgăbărdici: Livrarea strictă a informațiilor nu mai reprezintă jobul cadrului didactic

0
6029

Zilele trecute, Cornel Noană, directorul Colegiului Național „Unirea‟  (CNU) din Focșani, a anunțat pe pagina sa de Facebook că CNU s-a clasat anul acesta pe locul I în clasamentul alcătuit în funcție de notele obținute la Evaluarea Națională la proba scrisă la Limba și literatura română: „5.500 școli ai căror elevi au participat la examenul de evaluare națională… un singur loc I în clasamentul alcătuit în funcție de notele obținute la limba și literatura română… și acest loc este ocupat de CN Unirea Focșani! Bravo, dragi elevi, mulțumim că i-ați adus la noi, dragi părinți! Chapeau, Maria Zgăbărdici!‟. Maria Zgăbărdici este profesor de Limba și literatura română și predă la CNU Focșani din anul 2000. S-a născut în județul Constanța, iar până la vârsta de 3 ani a locuit în comuna Mihail Kogălnicenanu, ulterior urmând să se mute în Focșani, oraș care i-a devenit a doua casă.

Am absolvit Colegiul Național «Alexandru Ioan Cuza» Focșani, clasă de filologie, apoi am urmat Facultatea de Litere din cadrul Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iași. Sunt profesoară la Colegiul Național «Unirea» Focșani de 20 de ani, fiind singura școală în care mi-am desfășurat activitatea didactică. La terminarea facultății am avut mai multe opțiuni de job: să rămân în cadrul universitar și să fac cercetare lingvistică, să lucrez ca traducător sau să devin profesor. Ținând cont că mama era învățătoare, iar alte două mătuși educatoare, am ales să vin la catedră. La Colegiul Național «Unirea» am dat concurs pentru titularizare, la vreo lună după ce am luat licența. Astfel, în septembrie 2000 a început «aventura» mea uniristă. Mă consider un profesor privilegiat, deoarece lucrez cu elevi motivați, orientați spre rezultat, fără a uita să se bucure de fiecare activitate care îi ajută să se dezvolte personal, colegiul oferind o gamă variată de activități extracurriculare‟, subliniază prof. Maria Zgăbărdici.

„Școala online a reprezentat o provocare‟

Perioada de început a pandemiei coincide și cu primele încercări în ceea ce privește școala online în țara noastră, despre care prof. Maria Zgăbărdici spune că „a reprezentat o provocare căreia cred că i-am făcut față cu brio. Colegiul nostru a dispus de resursele materiale cerute de acest tip de învățare, iar unde nu am avut cele necesare le-am procurat «din mers». Elevii m-au ajutat foarte mult, oferind feed-back în mod constant și chiar ajutor pentru folosirea unor programe/aplicații pe care nu le mai utilizasem niciodată. Menționez că aplicația Kahoot, de exemplu, era folosită de ceva ani în școala noastră, în special pentru evaluarea secvențială‟.

Cum a reușit profesoara de română să-i familiarizeze pe elevii de gimnaziu cu noua metodă de predare, dar și care este rolul profesorului în aceste vremuri, ne spune tot Maria Zgăbărdici: „Cred că orice oră, indiferent cum se desfășoară, face to face sau online, trebuie concepută ca un întreg, adică profesorul trebuie să știe exact cum să «conducă» învățarea spre formarea de competențe, având stabilit clar, de la început, demersul didactic. Observați că am spus «formarea de competențe», nu «asimilarea de cunoștințe». Rolul profesorului în aceste vremuri, în care predăm milenialilor(Generația Y), s-a schimbat considerabil. Informația este la un click distanță, deci livrarea strictă a informațiilor nu mai reprezintă jobul cadrului didactic. Profesorul trebuie să fie mai mult decât sursă, trebuie să fie facilitator. Asta înseamnă că el are menirea să formeze elevului competența de a utiliza informațiile/cunoștințele în viața cotidiană. Majoritatea elevilor nu urmează studii filologice, deci nu au nevoie de o multitudine de elemente strict teoretice. Menirea profesorului de română este să formeze un cetățean care se exprimă corect și nuanțat în limba nativă (aflată în competiție acerbă cu limba engleză), care este conștient de patrimoniul cultural național excepțional creat prin literatura română, care devine un cititor avizat de beletristică și memorialistică. Nu în ultimul rând, competența de comunicare este la fel de importantă ca aceea a formării gustului estetic‟.

Performanța cere muncă, seriozitate și dedicare

Pe admitereliceu.ro, a fost publicat topul școlilor generale din România pentru anul 2021, iar CNU Focșani ocupă locul I în funcție de notele obținute la Evaluarea Națională la proba scrisă la Limba și literatura română, cu o medie de 9.48. Următoarele două unități de învățământ care ocupă locurile II și III în acest clasament sunt: Școala Gimnazială Terraveda Craiova (media la Limba și literatura română: 9.45) și Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu‟ din București (media la Limba și literatura română: 9.41). În ceea ce privește media obținută de uniriștii în acest an la cea de-a doua probă scrisă a examenului național, CNU Focșani ocupă locul 10 în clasament cu media 9.52. „Generația 2021 este prima care a avut programă școlară nouă. Pentru disciplina limba și literatura română acest aspect a însemnat multe schimbări, inclusiv o nouă gramatică a limbii române. Eu am explicat elevilor mei programa și noua viziune încă din clasa a V-a. Ei s-au mobilizat exemplar și, împreună, am reușit să ne atingem obiectivul final, Evaluarea Națională. Locul întâi la nivel național la disciplina limba și literatura română este rezultatul unor elevi inteligenți și inimoși, care au studiat multe ore, care nu au renunțat atunci când exercițiile erau dificile, lucrând mai multe pentru a perfecționa răspunsurile. Pentru mine, această clasare este confirmarea că am aplicat metodele didactice necesare, corecte pentru a le facilita elevilor învățarea. De asemenea, este o dovadă că la Colegiul Național «Unirea» se realizează un act educațional de cea mai înaltă calitate și la gimnaziu, nu doar la liceu‟, concluzionează Maria Zgăbărdici.

Directorul CNU Focșani, Cornel Noană, spune despre prof. Maria Zgăbărdici că „este cazul fericit în care elevii foarte buni se întâlnesc cu profesori care au o valoare pe măsura elevilor‟. Ce le dorește Maria Zgăbărdici tinerilor care vor să-i urmeze exemplul în carieră? „Pragmatic vorbind, ar trebui să aleagă cariera didactică doar acei tineri care sunt convinși că au vocație și sunt dispuși să ofere, cu generozitate, timp, răbdare, informații și empatie celor ce, vrând-nevrând, trebuie să devină «pricepuți» la o disciplină de examen, atât în gimnaziu, cât și la liceu‟, conchide Maria Zgăbărdici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here