Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Direcția de Asistență Socială Focșani NU poate plăti salariile și indemnizațiile asistenților și însoțitorilor persoanelor cu handicap

Prin sentința Civilă nr. 318/23.06.2021, Tribunalul Vrancea a constatat mai multe elemente de NELEGALITATE și a suspendat Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focșani nr. 101/10.05.2021, privind aprobarea Bugetului General al Municipiului Focșani. De asemenea, prin adresa cu nr. 20147/05.07.2021, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea/Trezorerie a informat în scris asupra faptului că “Trezoreria Municipiului Focșani nu poate da curs operațiunilor care au ca obiect avizarea cererilor pentru deschiderea de credite bugetare și decontarea eventualelor documente de plată transmise de către unitatea administrativ teritorială.”

Ce înseamnă această suspendare a bugetului general al Municipiului Focșani pe motiv de NELEGALITATE, pentru Direcția de Asistență Socială Focșani (structură administrativă locală aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Focșani)?

  • 460 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav care au dreptul la însoțitor nu vor putea primi salariile, mai mult decât atât, nu se vor putea încheia noi contracte de muncă pentru asistenții personali nou încadrați conform legislației în vigoare, din moment ce bugetul inițial aprobat a fost suspendat; astfel, pe lângă drepturile salariale cuvenite, aceștia pierd și alte drepturi ce decurg din contractul individual de muncă (vechime în muncă, asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate);
  • 440 de îndemnizații de însoțitor nu vor putea fi plătite la timp, la jumătatea lunii în curs, pentru luna anterioară, totodată, nu se vor putea pune în plată noile indemnizații de însoțitor pentru persoanele cu probleme de sănătate care au dreptul, conform legii, la un însoțitor;

Conform articolului 14 din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, există anumite “reguli bugetare” peste care niciun ordonator de credite nu poate trece:

(1) Este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

(2) Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi speciale şi în legile bugetare anuale.

(3) Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.

(4) Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, şi dacă nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare.

(5) După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicaţii asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exerciţiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.”

Director executiv, ec. Bratu Laura-Mihaela

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?