PSD a solicitat, miercuri, intervenţia urgentă a organelor de anchetă în urma „autodenunţurilor publice exprimate de lideri ai PNL”, cu privire la „politizarea grosolană” a unor funcţii din companiile sau instituţiile de stat, ce ar fi trebuit atribuite prin concurs şi nu după afinităţile politice ale candidaţilor. „Campania internă pentru şefia PNL a scos la lumină faptul că liderii PNL şi-au folosit în mod sistematic influenţa politică pentru a obţine foloase necuvenite în favoarea unor membri sau apropiaţi ai PNL, ceea ce constituie o infracţiune de corupţie, potrivit legii penale din România. Din discursurile şi declaraţiile enunţate în lupta internă din partid rezultă în mod clar că au existat intervenţii politice ale unor lideri PNL pentru numirea sau destituirea unor persoane din inspectoratele şcolare sau companiile de stat, precum Poşta Română sau Transelectrica”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.
Potrivit sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis, care a girat guvernele de dreapta, şi premierul Florin Cîţu, care conduce actualul Executiv, sunt direct responsabili de „politizarea deşănţată şi generalizată” care se desfăşoară sub ochii lor. „Se confirmă, astfel, că dreapta i-a minţit grosolan pe români cu promisiunile din Programul de guvernare, în care se anunţa ritos ‘promovarea unui management performant, depolitizat şi integru în companiile de stat’, ‘autonomia şi depolitizarea şcolii’ sau ‘depolitizarea funcţiei publice şi stabilirea clară a poziţiilor politice în structura administrativă'”, mai afirmă social-democraţii.