Astăzi, 8 iulie a.c., în jurul orei 14.30, 4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit cu 2 autospeciale de intervenție și modul SMURD (1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD), la un accident rutier produs pe DN2 E85, între localitățile Golești și Urechești.
Pompierii militari au acționat atât pentru descarcerarea celor două victime încarcerate și acordarea primului ajutor calificat răniților, cât și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) necesare.
În urma evenimentului a rezultat rănirea a 4 persoane (bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 41 ani) și, din nefericire, decesul unei persoane (bărbat – 54 ani).
Persoanele rănite, conștiente, prezentând politraumatisme, au fost preluate de ambulanțele SMURD și SAJ prezente la fața locului.
Comunicat ISU Vrancea, 8 iulie 2021