La data de 6 iulie a.c., ora 15:00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Ciorăști, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 23B.
Bărbatul a prezentat pentru control un permis de conducere, aparent eliberat de autoritățile din Polonia.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu figurează cu permis de conducere.
Având în vedere aceste aspecte, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi uz de fals.
Tot ieri, ora 17:18, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliției Rurală Nănești au oprit în trafic un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Milcovul, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe Drumul Național 23A, format din tractor și remorcă, fără a poseda permis de conducere corespunzător.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.
În cursul nopții, la ora 00:15, polițiștii Secției 9 Poliției Rurală Odobești au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din comuna Reghiu, în timp ce conducea un moped neînmatriculat pe Drumul Național 2M, sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat rezultatul de 0,94 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe
Buletin de Presă al IPJ Vrancea, 7 iulie 2021