Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Atletism, Campionatul Internațional și Cupa României – Focșănenii, de două ori bronz și de două ori locul 4!

  • Sunt rezultatele din prima zi a competiției

La Cluj-Napoca, în prima zi a Campionatului Internațional și al Cupei României la Atletism, sâmbătă, 3 iulie, au luat startul patru fete și patru băieți de la cluburile focșănene CSS și CSM 2007. La 100 metri, Corina Ilinoiu de la CSM 2007 CSS Focșani a încheiat cursa pe locul 4 la Campionatul Internațional al României și pe locul al treilea la Cupa României. Corina a alergat și în stafeta de 4×100 metri a CSS Focșani unde a fost schimbul 4 în echipa din care au mai făcut parte, în ordinea intrării în cursă, Alexandra Ioana Banciu, Andreea Tănase, Karina Anamaria Toader.

Ștafeta focșăneană a fetelor pregătite de profesorul Marius Batog s-a clasat pe locul al treilea în celew două competiții. Ștafeta de 4×100 metri a băieților de la CSS Focșani, alcătuită din Andrei Popoiu, Paul Adrian Bouroș, Robert Neacșu și Alin-Ionuț Clatea a încheiat cursa pe locul al patrulea în Cupa României și la Campionatul Internațional al României. Cei patru viteziști sunt pregătiți de profesorii Marius Batog și Gabriel Alexandrescu – primii doi, și Sorin Crăciun, ultimii doi, care sunt de la Secția Adjud a CSS Focșani.

Aseară, după închiderea ediției de astăzi a Monitorului de Vrancea, erau programați să alerge Corina Ilinoiu la 200 metri și ștafetele de fete și băieți ale CSS Focșani, în cursele de 400 metri. Probe în care puteau obține noi medalii pentru atletismul focșănean!

În foto, ștafeta de fete a CSM 2007 CSS Focșani la Campionatul Național de senioare de la Cluj-Napoca din iunie acest an, împreună cu profesorul Marius Batog și directorul CSM Focșani 2007, profesorul Viorel Ciubotaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?