Timpul actual de aşteptare în aeroporturile din România s-a dublat în comparaţie cu situaţia din urmă cu patru luni, iar vânzările de bilete de avion se apropie de pragul de 90% faţă de anul 2019, arată datele statistice publicate, joi, de o platformă online de rezervări de bilete. Conform analizei Vola.ro, un zbor din cinci cu plecare din România suferă cel puţin o modificare a orarului de zbor, în timp ce un pasager din 15 îşi greşeşte rezervarea efectuată şi are nevoie de asistenţă în a remedia informaţiile introduse eronat. Statisticile marilor aeroporturi europene relevă faptul că timpul de aşteptare în aeroport poate creşte cu până la 50% în perioadele de vârf, cum este şi sezonul de vară.
Astfel, dacă în mod normal pentru formalităţile de check-in, control de securitate şi îmbarcare erau recomandate 1,5 – 2 ore înainte de ora anunţată de decolare, în contextul aglomerării aeroporturilor şi al personalului aeroportuar mult subdimensionat, recomandarea pentru turiştii români este ca, în această perioadă, să îşi ia o marjă de cel puţin 2,5 – 3 ore înainte de ora decolării. „Odată cu numărul biletelor de avion vândute zilnic, care este într-o continuă creştere, ne confruntăm în prezent şi cu limitări impuse de schimbările operate de companiile aeriene, de amânări sau anulări de zboruri pe ultima sută de metri, cu lipsa de exerciţiu a românilor care în ultimul an nu şi-au mai rezervat bilete de avion şi subdimensionarea personalului aeroportuar. Din acest motiv tragem un semnal de alarmă tuturor celor care vor să călătorească în această vară să îşi facă rezervările din timp şi să verifice constant statusul zborului lor şi condiţiile de călătorie determinate de pandemie, să încheie asigurări de călătorie care să acopere şi să despăgubească eventualele modificări neplanificate şi să se asigure că optează pentru variantele de bilete de avion cu flexibilitate în ceea ce priveşte data călătoriei. În ultimele săptămâni am mărit cu 20% numărul colegilor care asigură partea de asistenţă online şi încercăm să acoperim parte din lipsurile cu care se confruntă industria aeronautică la nivel european”, afirmă Daniel Truică, director general al Vola.ro. Potrivit companiei, redeschiderea Europei a generat un val de rezervări din partea românilor care îşi doreau să călătorească, dar care erau descurajaţi de limitările impuse de autorităţi. În ceea ce priveşte Certificatul verde european, reprezentanţii platformei de rezervări online apreciază faptul că acesta va aduce un val suplimentar de rezervări de vacanţe şi bilete de avion.
Articol integral pe: https://bit.ly/3Amn5DE
Sursa foto: digi24.ro