Cei trei bărbați au fost arestați preventiv ieri
Duminică, trei traficanți de cocaină au fost reținuți în urma unui flagrant organizat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Vrancea. Cei trei bărbați, de 21, 37 și respectiv 42 de ani, din județul Galați, au fost prinși chiar în timp ce încercau să comercializeze 10 grame de droguri de mare risc. Potrivit DIICOT, cei trei procurau drogurile de mare risc din Belgia, iar ulterior le vindeau către consumatori de pe raza județelor Vrancea și Galați. În timpul acțiunilor care au urmat s-a descoperit că aceștia aveau și alte „provizii”: cu ocazia celor patru percheziții domiciliare au fost ridicate 45 de grame de cocaină și sumele de 5.020 de lire sterline, 400 de euro și 9.000 de lei, fiind totodată dispusă măsura sechestrului asigurător asupra unui autoturism și a 8 telefoane mobile.
„Șapte mandate de aducere au fost puse în aplicare. Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activități au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Galați”, a transmis IPJ Vrancea. În urma flagrantului, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzația de trafic și consum ilicit de droguri de mare risc, iar ieri au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. „(…) admite propunerea pentru arestare preventivă și în consecință: Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: B. T. B., F. C. F., B. N. S. pe o perioadă de 30 de zile, începand cu data de 28.06.2021 şi până la data de 27.07.2021, inclusiv. (…) dispune încunoștiințarea unui membru al familiei sau a unei alte persoane desemnată de fiecare inculpat. Cu drept de contestație în 48 de ore de la comunicare”, se arată în soluția Tribunalului Vrancea.