Primăria Nistorești a oferit sume de bani celor 82 de elevi care au obținut premii la finalul anului școlar 2020-2021. Anunțul a fost făcut de primarul Teodor Dobre. Astfel, 28 de elevi care au obținut premiul I au primit fiecare câte 200 de lei, 29 de elevi care au obținut premiul II au primit câte 150 de lei, iar 17 elevi care obținut premiul III au primit câte 100 de lei. Pentru cei 8 elevi care au obținut mențiune, Primăria Nistorești le-a oferit câte 50 de lei. „Premiile reprezintă o răsplată pentru cei mai meritoși elevi și sperăm că, din aceste considerente, să apară concureța între elevi“, a spus primarul comunei Nistorești Teodor Dobre.