Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

GALERIE FOTO: Poveștile oamenilor în uniformă. Plt. adj. șef Cătălin Păun: „Când am ajuns la locul intervenției, în fața mea se desfășura iadul‟

Și-a dorit să devină actor, însă destinul a avut un alt plan pentru plt. adj. șef Cătălin Păun, șef gardă de intervenție-stingere în cadrul Stației de Pompieri (SP) Vidra. La vârsta de 19 ani, când se pregătea să dea admiterea la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Cătălin Păun s-a înscris la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu‟ din Boldești, la dorința părinților săi. „Am copilărit în comuna Negrilești, o comună extraordinar de frumoasă cu locuri pitorești și oameni buni, muncitori. Nu pot spune că am fost un copil obraznic, ci puțin rebel, fără însă să fac rabat de responsabilitățile pe care le aveam în gospodărie. După ce am absolvit Școala Generală de la Negrilești, am încercat să dau la liceul militar. Pe vremea aceea, cine nu intra la liceul militar, intra automat la liceele civile din oraș, fără examen.

Am învățat la Liceul «Al. I. Cuza», urmând ca în ultimii ani de liceu să fiu elev al Liceului «Unirea» din Focșani. În timpul liceului, la «Cuza», am început să cochetez cu teatrul. Pe atunci, fiecare liceu avea trupa lui de teatru, trupă care participa la diverse activități în cadrul STEF (Stagiunea Teatrală a Elevilor Focșăneni).  După absolvirea liceului, m-am pregătit să urmez Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, însă, întâmplarea a făcut ca, la îndemnul părinților mei, să ajung să urmez Școala de Subofițeri de Pompieri de la Boldești. Când am fost admis, mama deborda de fericire, la fel și tata‟, povestește Cătălin Păun.

După absolvirea școlii militare, Cătălin Păun a fost repartizat la Compania de Pompieri din Adjud. Doi ani mai târziu, în 1995, s-a înființat Stația de Pompieri de la Vidra, unde era nevoie de personal. „Pompierul este, din punctul meu de vedere, existența. Noi suntem și foc, și apă și pământ, cele trei elemente ale existenței pe pământ. Foc, pentru că încercăm, și chiar reușim, să controlăm flăcările, apă pentru că ea ne ajută să controlăm focul, uneori fiindu-ne și dușman, și pământ pentru că suntem precum cârtițele, ne băgăm pe sub dărâmături pentru salvarea cetățenilor. Un pompier desăvârșit trebuie să aibă spirit de sacrificiu, fără de care nu putem să activăm, și teamă. De fiecare dată când ne este frică, intervine instinctul de autoconservare, de autoprotecție. Atât timp cât avem o doză de teamă, este aproape imposibil să pățim ceva. Cine spune că pompierul este curajos și nu-i este frică, ori nu știe cu ce se mănâncă meseria asta, ori minte. Tuturor ne este frică. La orice intervenție avem o doză de teamă care ne face să luăm deciziile corecte atât pentru noi, cât și pentru semenii noștri‟, consideră Cătălin Păun.

Lucrul în echipă, secretul unei misiuni reușite

În meseria aceasta nu te poți juca cu jumătăți de măsură, ori salvezi, și misiunea este o reușită, ori nu salvezi și ai de-a face cu un eșec‟, spune ferm, Cătălin Păun. În această meserie, munca în echipă este foarte importantă, pentru că „dacă nu lucrezi în echipă, nu lucrezi deloc. În orice intervenție, noi ne bazăm pe toți membrii echipei. Dacă nu respectăm acest concept, este posibil să nu ne îndeplinim cu succes misiunea. Din punctul meu de vedere, trebuie să știi să asculți orice problemă pe care o are un coleg. Un lider bun trebui să fie responsabil, să aibă spirit de sacrificiu, să fie înțelegător, să știe cum să pună problema și să-și țină grupul aproape‟, este de părere Cătălin Păun.De-a lungul timpului, vrânceanulspune că a învățat cum să fie responsabil și cum să-și stăpânească emoțiile în așa fel încât să acțoneze rapid și corect.

În această meserie, evenimentele vin în cascadă și nu ai timp să te lași afectat de drama care se desfășoară în fața ta. „Anul trecut am intervenit din timpul liber la un accident produs pe strada Vrancei, la ieșire din Vidra către Bolotești. Un microbuz de transport persoane s-a răsturnat, șoferul fiind declarat decedat. Stând foarte aproape de subunitatea din Vidra, am auzit alarma și am plecat după ei. Știam că în locul meu, de serviciu, era plutonierul Ionuț Neguț, un tânăr de perspectivă pe care mă pot baza. Când am ajuns acolo, m-am așezat într-o zonă de siguranță în așa fel încât să-l văd și pe colegul meu, dar să pot vedea și imaginea de ansamblu.

Atunci a fost activat planul roșu de intervenție. În afară de șoferul microbuzului care a murit, cei 12-14 pasageri au fost transportați la UPU Focșani cu răni minore. Îmi fac rugăciunea în fiecare dimineață care, sper să mă ajute pe tot parcursul zilei, dar, când aud semnalul de plecare la intervenție, îmi fac diferite scenarii pe care încerc să le aplic imediat cum ajung acolo, scenarii pe care le-am discutat înainte cu colegii mei, în mașină‟, spune Cătălin Păun.

Una dintre intervențiile care l-au marcat pe pompierul Cătălin Păun a avut loc în urmă cu aproximativ 26 de ani, la Soveja când, din cauza unui foc aprins în spații deschise, au ars zeci de locuințe. „Țin minte că eram conducător auto și am plecat de la Vidra cu două autospeciale. Prin Câmpuri, la 20 de kilometri de Vidra, erau deja 20 și ceva de case care ardeau.

Când am ajuns la locul intervenției, în fața mea se desfășura iadul.

Tunel de foc se împreuna deasupra străzii și noi trebuia să intrăm acolo și să acționăm. Spre norocul nostru, nu am avut colegi răniți, în schimb am fost foarte obosiți din cauza efortului fizic depus. Pocneau buteliile ca la război, flăcările erau foarte mari iar temperatura era insuportabilă. Prima rolă de furtun pe care au întins-o militarii, a luat foc, și a fost nevoie să ne retragem pentru a acționa de la distanță. Dimineață, când s-au liniștit flăcările, în picioare rămăseseră doar sobele caselor cu un ciot din horn,  într-o mare de dărâmături‟, povestește acesta.

În toți acești ani în care Cătălin Păun a acționat în sprijinul semenilor aflați în nevoie, actoria a rămas un hobby pe care-l fructifică în cadrul întâlnirilor cu prietenii sau la diverse petreceri. Vrânceanul a scris câteva articole într-o revistă, însă preocuparea principală rămâne misiunea de salvator. „Sper să ne țină Dumnezeu sănătoși și familia pompierilor vrânceni să se mai mărească, pentru că avem nevoie de un suflu tănâr căruia să-i predăm această moștenire. Așteptările cetățenilor trebuie respectate de fiecare dată, în așa fel încât încrederea lor în noi să nu dispară‟, conchide Cătălin Păun.

Îi urăm succes în misiunile viitoare plt. adj. șef Cătălin Păun, mulțumindu-le, în egală măsură, tuturor pompierilor care, zi de zi, vin în sprijinul nostru atunci când avem nevoie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?