GALERIE FOTO: Interviu EXCLUSIV pentru Monitorul de Vrancea! Alex Bublea – românul care vrea să devină cel mai bun din lume la muay-thai!

0
643
  • Vreau să fiu mult mai puternic decât sunt acum. Vreau să devin cea mai bună versiune a mea!
  • Vreau să coborâm din avion o trupă de români, să înghețe inima în ei cînd ne văd. Acum, cobor doar eu, dar tot le îngheață inima! 

          Alex Bublea este un roman luptător muay thai de mare valoare. Dar și un personaj foarte interesant, spectaculos în exprimare. Și cu o carieră spectaculoasă în care apar ca momente ce i-au definit drumul începuturile de acasă, de la Timișoara, unde a făcut kick boxing fără rezultate deosebite, apoi plecarea și urcare în peformanțe în kock boxing în Anglia, perioadă urmată de mutarea în Thailanda, trecerea la muay thai și promovarea între cei mai mari luptători din lume ai acestei discipline. Altfel spus, Alex Bubleaeste un mare campion în viața personală ca și în sportul în care s-a consacrat.

Un sport dur, cu nume exotic. Dar în care abia la 120-a luptă a ieșit din ring cu copci la față, ceea ce dă seama despre clasa la care românul timișorean Alex Bublea a ajuns! Are ca nume de ring Alex „Ulfhedinn” Bublea. De ce Ulfhedinn? Găsesc explicația într-o postare a sa pe facebook, din 5 mai 2021:” Pentru oricine se întreabă ce înseamnă ′′Ulfhedinn”. Acesta este un războinic Ulfhednar. Unul din cele 3 tipuri de războinici Berserk angajați (reprezentați?) de Getae (Dacii) și mai târziu și vikingi. Sabia lungă falx a fost folosită în principal de geto-dacii și triburile germanice, în timp ce vikingii foloseau topoare, cuvinte lungi și sulițe”. Explicația este însoțită de imaginea unui luptător Ulfhendar pe care o publicăm împreună cu fotografiile de la seminarul de la Focșani. Alex Bublea este, deci, un războinic!

 

Pandemia l-a scos din Thailanda și l-a trimis în lumea largă!

Pandemia de coronavirus i-a modificat și lui programul de viață și de sport. Într-o postare pe pagina proprie de facebook scrisă în 24 mai, anul acesta: Unde să te muți în continuare? Thailanda ține sălile de sport închise pe o perioadă nedeterminată, așa că ne gândim să plecăm pentru o vreme. 1) Dubai/Abu Dhabi – Poate preda, poate lupta, face niște bani; 2) Londra – înapoi la TKA. Pot să predau, să lupt, să fac niște bani; 3) România – Înapoi acasă, poate, poate lupta. Pot trăi fără chirie; 4) Mexic – Nu știu, trebuie să-i întreb pe Farrell dacă pot merge cu ei. Yaaaaaa, o nouă aventură! (poate)”.

A ales: ”Săptămâna viitoare mă voi întoarce în Romania pentru o scurtă perioadă. Între 3 si 19 iunie sunt disponibil pentru seminarii și antrenamente în toată țara, să împărtășesc din experiența de luptă adunată în lume. După care plecăm într-o nouă aventură!”

Înainte de noua aventură, Alex Bublea a făcut, așa cum își propunea înainte să se întoarcă în țară, un turneu de seminarii-demonstrații de luptă muay thai. A fost și la Focșani, la invitația Clubului Sportiv Nidan Focșani, în ziua de 17 iunie. Înainte de intrarea în seminarul-demonstrație, stăm de vorbă câteva minute. Este impresionant prin echipament, constituție fizică, lejeritate în discuție, limpezimea ideilor pe care dorește să le transmită. Modestie. Și siguranța de sine a unui mare sportiv care, însă, îmi spune că pe când era elev la Timișoara nu era printre cei mai buni și că a luptat mult cu sine ca să capete încrederea pentru a merge mereu înainte.

La Londra, până la cel mai înalt nivel European în kickboxing, apoi în Thailanda, pentru muay thai

          Definiție: Muay Thai înseamnă, dacă depășim clișeele vehiculate în filmele de arte marțiale, poate cea mai complexă și completă artă a luptei om la om prin schimb de lovituri. În Thailanda el mai este denumit „arta celor 8 arme”, aceasta referindu-se la posibilitatea luptătorilor de a utiliza aproape tot ce poate fi „proiectil”, într-o luptă: pumnii, picioarele, coatele și genunchii” – Wikipedia.

          Alex Bublea a plecat în Anglia unde a învățat, a muncit și câte 8 ore în sala de antrenament până a ajuns la cel mai înalt nivel european, la kick boxing. După care a decis că nu mai are nimic de învățat în această disciplină și că este vremea pentru o nouă provocare – trecerea la muay thai, sport specific asiaticilor. Și a plecat în Thailanda, însoțit de soția sa, Adina, fostă dansatoare profesionistă, ”de la 5 la 19-20 de ani” cum se prezintă, într-un reportaj, iar acum luptătoare de muay thai. Îi fac lui Alex observația că nu-i de capul lui în Thailanda. ”Sunt de capul ei”, recunoaște sportivul de succes care are în spate, de 13 ani încoace, o femeie puternică.

În Thailanda a învățat de la cei mai buni. ”La ce nivel ești față de ei?”, îl întreb și îmi spune că este între primii patru. Dar că mai are de lucru. ”Pe unul îl bat, altul vine și mă bate. Nu-i bine! Vreau să fiu mult mai puternic decât sunt. Nu decât ics sau igrec. Ci decât sunt eu. Vreau să fiu cea mai bună vesiune a mea. Și lucrez la asta!”

”Observ că pe afișele pentru luptele tale, lângă numele tău apare de fiecare dată tipărită imaginea tricolorului românesc. Ești patriot?”, îl întreb. Îmi răspunde într-un ton grav, impresionant: ”Sunt român. Nu știu dacă sunt sau nu sunt patriot” și, apăsând cuvintele,”Sunt român. Provin dintr-un neam mult mai mândru decât suntem. Mă întreabă unii de unde sunt. Din România! ”A, România!” ”Nu-i nimic, o să afli ce înseamnă România. Ai puțină răbdare, așteaptă puțin și o să afli!”. I-ar plăcea să aibă lângă el, ca luptători de muay thai, mai mulți compatrioți. Vreau să coborâm din avion un grup de români, să înghețe inima în ei când ne văd. Și să zică, ăștia-s români, ăia tari! Acum, cobor doar eu, dar tot le îngheață inima!

 

O nouă aventură!

La două zile după seminarul de la Focșani, la 19 iunie, Alex Bublea a postat pe pagina sa de facebook: ”12 seminarii în 15 zile, într-o țară minunată, România. Fantastică aventura până acum și vă mulțumesc tuturor antrenorilor, sportivilor si organizatorilor pentru interesul și efortul depus în cresterea sportului de luptă! Încă 2 seminarii și începem pregătirea pentru următoarea luptă, 7 August în Mexic!”

          Alex Ulfhedinn Bublea. Un campion, un român, un nume de urmărit. Și de respectat pentru ceea ce a realizat în viață și în sport. Un posibil model pentru cei care mai cred în modele. O parte dintre ei vor fi probabil cei vreo 40 de practicanți ai artelor marțiale de la cluburile focșănene și care au fost parte a seminarului din 17 iunie.   

Sursa foto: Petrică Butuc, Facebook CS Addras Focșani și Facebook Alex Bublea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here